Ceva se reînnoiește,
ceva se reaprinde,
ceva arde vâlvătaie
și iar drumurile-n pantă par ușor de urcat,
obstacolele - floare la ureche de sărit,
lumea - lesne de ținut la degetul mic;
păsările călătoare se-ntorc la cuib,
din nou, de nicăieri, se-aude cântul mierlei
și iar înfloresc magnoliile-n iarnă.
Ce mama zmeilor?!
în cele din urmă m-am dumirit ce-i
cu aceste anomalii simptomatice:
ca unele boli, există și iubiri incurabile.
Fii bărbată! - mi-am zis,
chiar am fost, până-am înțeles
că poezia mea incurabilă ești tu.
Slobozia, 25 februarie 2016