Festivalul-concurs de literatură „Alexandru Macedonski”, București, 19-20 martie 2016
Jurnal de risipită
Cu puțin timp înainte de Ziua Poeziei, sărbătorită astăzi, Poezia mi-a făcut o surpriză frumoasă: premiul I la secțiunea „poeți debutanți” la Festivalul „Al. Macedonski”, ediția a treia, organizat de Asociația Macedonenilor din România. Anul trecut, la ediția a doua, am fost la Craiova, premiată cu locul II la „prozatori consacrați” (prin „consacrați” și „debutanți” se înțelege, în context, autori cu, respectiv fără cărți publicate în genul respectiv). Evenimentul s-a desfășurat pe parcursul a două zile, 19 și 20 martie 2016, la București, în somptuosul Palat Suțu, Muzeul Municipiului București, prima zi fiind dedicată Galei de premiere, cea de a doua, unor lansări de carte.
Ajunsă mai devreme, am profitat de ocazie și am vizitat muzeul, plimbându-mi pașii singuratici prin sălile încărcate de istorie, parcurgând, la foc automat, mai multe etape istorice. Extrăgându-mă cu greu din timpul trecut, am revenit în prezent, acolo unde îmi era locul, în sala de festivități. Partenerul festivalului a fost revista „Literatura de azi”, care a girat secțiunea „poeți debutanți”, reprezentată de doamna Odilia Roșianu care a transmis mesajul domnului Daniel Cristea-Enache. Mass media a fost reprezentată de Televiziunea Română care va transmite filmarea, din câte am înțeles, pe TVR1, miercuri, 23 martie, orele 15:30. Președintele juriului a fost scriitorul Aurel Maria Baros, din juriu mai făcând parte și scriitorii: Constantin Pădureanu, Davian Vlad, Ion Maria, Odilia Roșianu și Mihai Măceș. Juriul a subliniat faptul că jurizarea a fost cât se poate de obiectivă, subiectivismul făcându-și loc, evident, doar în măsura în care aprecierea literaturii nu poate fi atât de exactă ca în cazul matematicii sau probelor sportive. Pe lângă membrii juriului, a mai luat cuvântul și scriitorul Florentin Popescu, redactorul șef al revistei „Bucureștiul literar și artistic”, care a ținut să evidențieze meritul Asociației Macedonenilor pentru omagierea marelui poet, român cu origini macedonene, Alexandru Macedonski. Festivitatea a fost moderată de doamna Constantina Dumitrescu, președinta Asociației, și doamna Camelia Cazacu. Invitat special a fost actrița Doina Ghițescu, la fel de volubilă, de pasionată de arta sa, încântându-ne cu poezie macedonskiană.
După decernarea premiilor și coctail, ne risipim care încotro. Am povestit de-ale literaturii, în holul hotelului, nemaisăturându-ne de povești, cu Gabriela și Cornelius, doi dintre premianți. Seara, cu Florin și Carmen la TNB, sala Studio. De-abia am mai prins ultimele trei bilete. Mă bucur să constat că teatrele au săli pline, și încă pline cu tineri. Cine zicea că nu se mai merge la teatru? În pauză, constatăm că afară începuse să ningă. Îmi amintesc că, odată, a nins chiar în aprilie. Însă duminică, soarele era din nou la datorie, deși își cam arăta dinții. Participăm la lansările cărților apărute la Editura „Macedoneanul” și Editura „Liana Dumitrescu”, mai aflăm despre activitățile Asociației și ne bucurăm de modul elegant și frumos în care se promovează această etnie, despre grija de a-și promova copiii și tinerii, de a-și păstra tradițiile și credința creștin-ortodoxă. Mă întreb cum trebuie să fie când ești nevoit să te încadrezi în două culturi, să vorbești două limbi, să te simți permanent alcătuit din jumătăți diferite. Și-mi spun că nu poate fi ușor. Totuși, macedonenii par să nu aibă o problemă cu asta, sunt atât de firești și îi simt atât de apropiați nouă, atât de la fel, chiar dacă, pe alocuri, ne mai deosebesc unele tradiții transmise din străbuni. Dintre toate etniile conlocuitoare, pe ei îi simt cei mai bine integrați, păstrându-și, totodată, nealterată identitatea națională. Aparent un paradox, și totuși...
Ne luăm la revedere, cu părere de rău, și cu speranța că ne vom revedea. Undeva, cândva... La capitolul revederi, mi-a fost dat să mă întâlnesc, după aproape opt ani, cu poetul Adrian Păpăruz, din Brașov, pe care îl mai văzusem în 2008 la Suceava. Uite-așa ne adună literatura când ne așteptăm mai puțin. M-am bucurat să-l cunosc și pe Valentin Irimia, chiar dacă am schimbat atât de puține vorbe, pe fugă, pe studenta medicinistă Gabriela, pe omul special Cornelius și familia lui... Plecasem cu o ușoară părere de rău, că n-am putut fi la Câmpina, la maratonul poeziei, împreună cu prieteni dragi. Dar mă voi revedea și cu ei, când va fi să fie. Acum mă bucur, pentru că s-au legat alte prietenii. Și dacă banii de la premiu deja i-am cheltuit, diploma am înghesuit-o cu altele prin dosare, trofeul și-a luat locul lângă altele, un obiect în plus de pe care trebuie șters praful, prieteniile nu se cheltuie, nici nu se îngesuie prin unghere uitate, nici nu se așază peste ele praful. Acelea rămân. Și acesta este, până la urmă, cel mai mare câștig al unei astfel de întâmplări culturale frumoase.
Slobozia, 21 martie 2016