Ți-a fost și Ție sete, când erai Om,
cerând femeii din alt neam,
ca un drumeț obosit, trecând spre Galileea:
„Dă-mi să beau!”
Tu, Doamne, izvor de apă vie
din care cine bea, nu mai însetează,
Tu ai cerut de la noi apă?!
Noi Ți-am dat oțet,
Ți-am servit o Golgotă
și-o coroană de spini;
noi n-am crescut de ajuns
și tot ne mai vine să Te-ntrebăm,
precum, atunci, samarineanca:
„De unde, Doamne, dar, apa cea vie,
când nici găleată nu ai,
iar fântâna este adâncă?”
Slobozia, 05 mai 2016