După 30 de ani de la terminarea liceului
Adaptare după textele mele din seria „Dragă M" (1-4)
Noi ne-am trăit tinereţea
jumătate gri jumătate incoloră,
ne-am visat visele jumătate alb-negru
jumătate color,
umblam îmbrăcaţi în jeansşi-n tricouri
Acum, desigur, suntem maturi,
mai bătrâni decât părinţii din tabloul de nuntă
copiii ne sunt mai mari decât noi
pe vremea când ne credeam zmei,
avem funcţii, cărţi publicate
şi totuşi noi am rămas îmbrăcaţi în jeans
şi nu, n-am uitat nicio poveste…
Noi ştim, ne aducem aminte
cum se deschidea catalogul
(nici acum n-au casat blestemata hârţoagă!)
cum se deschidea uşa, cine intra pe ea
dar mai ales
noi ştim toate cărările mirărilor noastre
pe unde ne purtau visurile.
Ce-a rămas?
Noi ştim că tot ce-a fost
nu se mai întoarce
că nimic nicio piesă nu se va mai juca la fel,
că altfel viaţa altfel se va scrie de-atunci pentru noi
pe cărări diferite;
noi ştim că uneori ne ratăm revenirea în timp
aşa cum uneori ne ratăm
întâlnirea cu viaţa…
Vezi tu, în anii aceia mergeam braţ la braţ
cu naivitatea
credeam în rosturile lumii, în viaţa
ce ni se desfăşura ca o mare imensă înainte,
căutam sensurile existenţei în materie,
în tratatele-cărămizi;
nimeni nu ne spusese că viaţa a fugit în altă parte,
că sensurile ei nu erau de găsit în tratatele noastre.
Noi chiar am crezut în revoluție,
în lozinci, în schimbare;
trăiam expuşi grafic între abscisă și ordonată,
da' când a fost vorba să tragem în oameni,
ne-am amintit că suntem din altă poveste
în lozinci, în schimbare;
trăiam expuşi grafic între abscisă și ordonată,
da' când a fost vorba să tragem în oameni,
ne-am amintit că suntem din altă poveste
şi ne-am întors la certitudinile noastre.
S-au dus anii mirărilor noastre,
ai revoltelor tinereții, ai entuziasmelor
când umblam fără griji…
Ce lume frumoasă ne construiam
în cenușiul acelor zile,
ce importanţi păream în speranțele noastre!
Râdeam atât de mult
chiar și de lucrurile care ar fi trebuit
să ne doară,
nici nu mai conta că, uneori….
dar lasă!
Eram atât de tineri cu toții,
atât de creduli, cu lumini în priviri!
împărțeam totul: mâncarea, cafeaua,
tristețile, bucuria,
n-aveam noțiunea de prietenie, dar o trăiam
real și intens, fără să ne dăm seama;
s-au dus demult anii mirărilor noastre,
au rămas amintirile pe care le disecăm
fiecare în colțul său de lume,
de parcă nu în viața aceasta
s-ar fi petrecut.
Slobozia, 14 iunie 2016
