Uneori mai trec pe lângă locul acela pustiu,
ferit de ochii lumii;
în arșița verii mi se năzărește toamna
cu frunzele ei zburate peste câmpie;
câte sute de anotimpuri vor fi trecut
între atunci și acum?
Același ceas mult prea vechi,
prea neîntors la timp
ne ticăie în timpanele amintirii.
Nu ne-am schimbat;
suntem doar mai bătrâni cu vreo două zădărnicii
și-mi pare că iubirea e o bomboană cu vișine.
Slobozia, 23 iunie 2016