Pașii se-aștern cadențați pe ringul de dans,
perechile, vreo trei, dansează pentru nimeni
pe muzica solistului care cântă pentru nimeni;
el spune o poveste de cândva și de mai ieri:
povestea scorușului din Urali,
despre o fată cu inima pe din două,
dar cui îi pasă de atâtea inimi împărțite la doi?
și totuși, și totuși se-ntâmplă ceva,
ceva aproape imperceptibil;
dincolo de aparențe, vocea solistului tremură cu un semiton mai jos,
pașii dansatorului cărunt devin ușor ezitanți,
iar trena rochiei parcă se sfâșie pe din două.
Nu-i nimic, Serghei, e doar o iluzie,
suntem doi fluturi așezați pe aceeași floare
pentru o clipă;
când noaptea își va ridica vălul,
aripile ni se vor spulbera
și va fi iar dimineață,
una dintre acele dimineți
când te trezești și nu mai știi dacă ai visat.
Când muzica își va stinge acordurile,
solistul va redeveni omul de rând,
chelnerul își va lepăda fracul,
soarele ne va pune lumina în ochi,
iar noi ne vom transforma din fluturi în oameni.
Așa a fost de când lumea, Serghei,
și nimeni n-a putut s-o ajute pe fata cu inima pe din două,
nimeni nu i-a strecurat niciun sfat
și ea a rămas întrebându-se...
Slobozia, 15 august 2016