Uneori mi se năzărește c-aș fi bătaia ta de inimă,
chiar dacă nu mă vezi, nu mă auzi,
pulsez mai departe din ostrovu-acesta
pe care nu se scufundă corăbii, doar visuri;
și clipele-acesta atât de puține
ca niște mărgăritare de preț,
ca niște magnolii înflorite demult
pe ostrovu-n care ne retragem uneori
să ne povestim ce-am mai făcut;
vorbim despre noi cum am vorbi despre alții,
căci adevărul nu poate fi rostit.
Uneori îți bat atât de tare în inimă,
încât mă întreb ce-ar fi să se deschidă
fereastra...
Slobozia, 21 august 2016