Am strâns frunzele toamnei
și-am aprins un foc de semnalizare;
dacă-l vei vedea, vei ști că ostrovul acesta
e încă gătit de oaspeți,
dacă flacăra lui îți va mângâia retina,
mă vei afla încă aici, lângă o ceașcă de ceai,
ținând o carte în mână,
dar în realitate trăgând cu ochiul la marginea unui vis,
legănând un dor aprins din frunzele toamnei
sau poate din valsul acelui octombrie de mai demult...
Slobozia, 12 octombrie 2016