Quantcast
Channel: Florentina Loredana Dalian
Viewing all articles
Browse latest Browse all 760

”Înainte de magnolii” sau ”unde sunt zăpezile de altădată?”

$
0
0

Mulțumesc doamnei profesoare Loredana Stan, ea însăși truditoare într-ale condeiului, pentru măiastra aplecare asupra romanului meu!




”Înainte de magnolii”, romanul Florentinei Loredana Dalian  este o pledoarie pentru iubire, în toate ipostazele sale. Iubirea creștinească, Erosul care metamorfozează ființa, iubirea ca ”lung/Prilej pentru durere”, mitul androginului în care iubirea întregește omul, sunt varii fațete ale iubirii, prezente în carte, care conferă sensibilitate și originalitate acestei opere literare. Din această perspectivă, această creație  poate fi interpretată ca  demonstrația unor afirmații citite în primul capitol, în cuvintele scrise în biletul călugărului: ”Aceia pe care-i iubim nu pleacă niciodată. Niciodată nu pleacă din noi. Se duc numai pe drumul lor. Dacă-i iubim cu adevărat, ne bucurăm. Și așteptăm clipa revederii în veșnicie. […] ”Dragostea nu cade niciodată.””
           
”Înainte de magnolii”, volum apărut în 2014, este al doilea roman al autoarei, după ”Scrisori netrimise”. Nucleul narativ și unele personajele sunt anticipate încă din  piesa de teatru cu același nume, din 2012, scrisă pentru participarea la  Concursul de creaţie a piesei de teatru într-un act "Mihail Sorbul"- Botoşani, la care autoarea a primit un meritoriu premiu I. Povestea de dragoste, confesiunile, reflecțiile de dinainte și după anotimpul magnoliilor înflorite, derulate pe parcursul unui act al unei piese de teatru scurt sunt augmentate modern, în 219 pagini, care îl antrenează pe cititor într-un carusel de emoții.
            Sintagma din titlu este laitmotivul romanului și devine, așa cum menționa și scriitorul Nicolae Teoharie, un spațiu-timp, un anotimp al tinereții și al candorii, al paradisului. Magnoliile, pe care personajele cărții le întâlnesc la Grădina Botanică, sunt simbolul unui timp fast, al visului de iubire ideală: ”mi se întâmplă și azi să visez că mă plimb prin Grădina Botanică, ținându-ne, pentru prima oară, de mâini”; ”mi-am dorit cu ardoare ca viața mea întreagă să se fi topit în strângerea aceea de mâini, să fie o nesfârșită plimbare mână în mână cu David, într-o noapte geroasă de iarnă, în care îmi era cald și bine ca-n plină vară.”      Magnolia este arborele protector al iubirii dintre Zorina și David,  dar și copacul fragil și solar care îi tutelează revelația efemerității iubirii dintre Zorina și Claudiu. În această ecuație a dragostei există magnoliile, prea multă iubire și prea mulți oameni așezați în paturi ale lui Procust. Destinul face ca fiecare din cele trei personaje principale ale cărții: Claudiu Teodorini, David Greceanu și Zorina Dinulescu să rezolve ecuația iubirii diferit, iar soluțiile găsite individual  să nu mai poată readuce niciodată timpul magnoliilor înflorite.
            Dorința de reîntoarcere în anotimpul magnoliilor, obsesia căutării acestui tărâm leagă un dialog intertextual cu refrenul :”Dar unde sunt zăpezile de altădată?” din ”Balada doamnelor din alte vremuri”  scrisă de  Francois Villon.
            Romanul e alcătuit din douăzeci de capitole numerotate și cu titluri sugestive care anticipează desfășurarea epică a acestora. Fiecare capitol se poate constitui într-o povestire independentă, dar, împreună,  glasurile celor trei personaje principale se reunesc pe un portativ comun, care dau unitate operei literare a Florentinei Loredanei Dalian.
            Incipitul romanului ne introduce ex abrupto în universul ficțional, fără vreo pregătire prealabilă, anticipând stilul confesiv și familiarizându-ne cu vocea dominantă a naratoarei-personaj, Zorina Dinulescu.               
            Începând cu al nouălea capitol,”Visul”, perspectiva narativă e cedată unui narator obiectiv, care narează la persoana a III-a povestea lui David, în care sunt inserate și mărturiile acestuia. Poveștile ies, rând pe rând, ca dintr-o matrioșcă, perspectiva narativă subiectivă alternează cu cea obiectivă, într-un puzzle epic, dezlegat în ultimele file ale cărții. Confesiunea lui David Greceanu este scrisă, cu litere cursive, în același stil alert, dar și reflexiv, în care se întrepătrund natural modurile de expunere și registrele stilistice.
            Din capitolul al paisprezecelea, ”Iuda”, naratorul obiectiv introduce în trama narativă și perspectiva personajului Claudiu Teodorini, prin intermediul căruia se luminează trecutul celor trei protagoniști ai poveștii de iubire. Capitolele XIV- XVI cuprind dialogul dintre Claudiu Teodorini și David Greceanu, episoade epice de mare tensiune, reprezentative pentru criza de creație, respectiv, existențială a acestora. Regăsirea celor doi la Paris, într-un spațiu neutru pentru povestea lor comună, după ani de zbucium și de fugă de trecut, declanșează revelația sensului existenței, exprimată în enunțuri simple, dar pline de miez: ”greșelile nu pot fi reparate cu aur.[…] - Da, singura cale. Calea, Adevărul și Viața…”
            Capitolul al șaptesprezecelea, ”Întoarcerea”, este, din punctul meu de vedere, momentul culminant al romanului, în care David îi anunță lui Claudiu, prietenului său vechi, transformat într-un duhovnic sui-generis, decizia de a renunța la cele lumești și de a intra în rândul monahilor. Acum este recuperată și ”vocea” Zorinei, care încearcă să înțeleagă ”testamentul” de mirean, încredințat pictorului Claudiu Teodorini. Ciclul existenței  lui David se întoarce la experiența religioasă, la căutarea lui Dumnezeu, începută în vremea înfloririi magnoliilor și întreruptă brutal de destin, identificat cu o istorie nemiloasă. Toate rătăcirile postrevoluționare ale acestui personaj: cariera de businessman și de om politic, compromisurile democrației originale, imoralitatea și cinismul prosperității sunt probe inițiatice, necesare în ultima aventură a ființei: regăsirea lui Dumnezeu, dar și căi de evadare din memoria unei iubiri trăite în epoca magnoliilor înflorite.
            Ultimul capitol, ”Părintele Serafim”, încheie rotund romanul cu revenirea la imaginea unui drum, care ne extrage din universul ficțiunii și  încheie povestea de dragoste a avocatei Zorina Dinulescu. Iubirea dintre Zorina și David, devenit acum părintele Serafim, intră în altă vârstă, în anotimpul în care magnoliile nu mai înfloresc decât în amintirile unei tinereți trăite plenar.
            Din perspectiva finalului operei, iubirea se reface, la altă dimensiune, fiecare dintre cei trei protagoniști merge pe drumul său: Claudiu alege calea artei, David pe cea mistică, iar Zorina pe cea a profesiei și a împăcării cu sine.
            Planul narativ principal al cărții Florentinei Loredana Dalian este cel al destinelor individuale sau al iubirii, dar subiectul operei epice este proiectat pe fundalul societății românești  ante și postrevoluționare. Cartea oferă o interesantă radiografie a societății românești, o lecție veritabilă de istorie, povestită neostentativ, cu lirism și emoție a evocării. Interesantă este și pătrunderea în adâncurile psihicului feminin, prin reflecțiile, confesiunile, poveștile eroinei cărții.
            Problematica religioasă, trimiterile către textele biblice, preceptele creștine, sunt niște exerciții de respirație necesare cititorului ispitit de cântecele de sirenă ale prezentului.
            Volumul câștigă și prin ironia fină, comicul neostentativ, poezia rememorărilor și crearea unor portrete de personaje care impresionează sufletul cititorului de toate vârstele.

prof. LOREDANA STAN
Slobozia, decembrie 2016




Viewing all articles
Browse latest Browse all 760

Trending Articles


Garda Felina Sezonul 1 Episodul 6


Doamnă


BMW E90 invarte, dar nu porneste


Curajosul prinț Ivandoe Sezonul 1 Episodul 01 dublat in romana


MApN intentioneaza, prin proiectul sustinut si de PSD, sa elimine...


Zbaterea unei vene sub ochii


Film – Un sef pe cinste (1964) – Une souris chez les hommes – vedeti aici filmul


pechinez


Hyalobarrier gel endo, 10 ml, Anika Therapeutics


Garaj tabla Pasteur 48