În visul acela, zburam către tine,
erau niște trepte, dar
nici una nu urca, nici alta nu cobora,
niște oameni îmi zâmbeau parșiv,
dar nicio mână nu mi se-ntindea.
În goana mea, am rănit creanga unui copac,
am dărmâmat un cuib de pasăre...
Mi-a părut rău pentru ele,
dar n-aveam timp să fac cale-ntoarsă
pentru a le cere iertare.
Erau și niște flori, albe cu mov -
una o țineam strâns pentru tine -
erau crescute din ostrovu-acesta,
copii din flori ai gândurilor noastre de iubire.
Știam că ești acolo și mă aștepți,
printre versuri, printre portative,
așteptam minunea și ea s-a produs.
Când, în sfârșit, te-am văzut,
S-au vindecat și creanga și păsările
și inima...
Slobozia, 03 mai 2017