A venit toamna şi pe ostrovul meu,
cu banalităţile ei care mişcă inima –
nişte frunze căzute, nişte cocori ducându-se
ca visele ce pleacă în zori,
ici-acolo, zorele-nflorite
şi n-ai să crezi, salcâmul înflorit a doua oară!
Pentru cine oare îşi iroseşte pomul acesta
a doua-nflorire
ca o altă-nviere?
În rest – soare blând,
cafeaua băută la măsuţa dintr-o grădină imaginară,
stiloul amorţit
peste ciorna romanului promis,
încă neînceput
şi chipul tău zâmbind
ca-ntr-un joc inventat de copii…
Slobozia, 17 septembrie 2015