- Domnule comandant, cum ați ordonat săptămâna trecută, care vrea să-i mai reducă din pedeapsă, să scrie o poveste, eu și cu frate-miu am vrut și-am scris. Și am venit să vă citim, ca să ne mai tăiați și nouă alea trei luni regulamentare...
- Săptămâni, vrei să spui!
- Da' când o s-auziți ce capodoperă am scris, cred c-o să faceți propunerea să ne reducă chiar trei ani din cei doi pe care-i mai avem de executat.
- Citește, deținut!
- Care deținut, domnule comandant? Acum se zice „persoană privată de libertate”, ia să nu ne jigniți, că...
- Zău, măi persoană? Zău, măi privată? Mă-nvățați voi pe mine să vorbesc? Citește „capodopera”! Executarea!
- Să trăiți! Eu și frate-miu, persoanele private de liberate de la celula paișpe, am scris o poveste horror care se cheamă „Hansel și Gretel”.
- Ce, mă? Asta-i o poveste de frații Grimm, deținut! Pardon, crinișorilor!
- Da, să trăiți, dar noi am scris „Hansel și Gretel” de frații Ciordea. Cu accentu' pe „Cior”.
- Lasă, că nu-i nevoie să-mi amintești că sunteți ciori. Măi scriitorilor, povestea asta, care nu-i horror, ci poveste pentru copii, au scris-o alții înaintea voastră, ați înțeles? Ce-ați făcut voi, asta se cheamă plagiat, mă. Plagiat, adică furt!
- Păi da, de-aia suntem și noi închiși acia, nu? Da' să știți că noi n-am furat plagiatu', am furat numai titlu', și nu l-am furat, doar l-am luat. Și permiteți să raportăm: „Hansel și Gretel” de frații Grimm e mai horror decât povestea noastră, tocmai fiindcă îi sperie pe copii. Noi vrem să vă speriem doar pe dumneavoastră, să trăiți!
- Hai măi, Nobel pentru literatură, sperie-mă! Nu m-a mai speriat nimeni de multă vreme. Păi, bine, măi alde Dostoievski, dacă tot voiați să mă speriați, puteați să scrieți și voi „Crimă și pedeapsă”.
- Auuu, nu domn comandant, că pentru crimă nu se dă reducere de pedeapsă. Așa, Hansel și Gretel, niște copii nevinovați, umblau și eu prin pădure, mai ciordea una, alta, de foame, n-au făcut rău la nimeni, ce rău au făcut, zău așa?
- Ajunge cu ghicitorile, treci la proză, Tolstoi!
- Hmm.. hmmm... „Hansel și Gretel” de frații Ciordea...
- Asta deja am aflat.
- N-am să spun ce cuvinte am scris eu și ce virgule a pus frate-miu. Noi, cum ar veni, am scris în contumacie, sau, ăăă, în codevălmășie, carevasăzică.
- Lasă, lingvistule, termenii juridici, că habar n-ai ce înseamnă. Ați scris în celulă, bine?
- Da, să trăiți! Permiteți să raportez povestea?
- Raporteaz-o, dar azi!
- Așa... „Hansel și Gretel” de frații Ciordea, poveste horror de redus pedepsa, după o poveste de frații Grimm, de speriat copiii. A fost odată ca niciodată, un om nevoiaș pe care-l tăbărâseră nevoile. Nevoile lui, și mari și mici, dar mai ales multe la număr, îl obligau să mai taie niște lemne din pădurea de la margine de codru des, atât de des încât zi și noapte se auzea drujba huruind. Dar într-o zi, s-a terminat și pădurea - pân-aci ți-a fost, și-a zis nevoiașul, și-atunci a fost nevoit (adică ne-voit) să taie ce s-o nimeri la drujbă și la flacăra de gaze și oxigen, mai o șină, mai un turn efel, poate așa o mai ieși și el din nevoi. Dar nevoile astea ale lui creșteau precum Făt-Frumos într-o zi cât inflația într-un an și astfel a fost obligat de soarta potrivnică să-și trimită și copiii la ciordit, ă, asta, la muncă, chiar dacă îi era milă de ei că neam de neamu' lor nu știuse ce-i aia și așa o rușine să pățească ei. Copiii lui erau doi, cum ar veni eu și cu frate-miu, domn comandant. Pe mine mă chema Hansel și pe frate-miu să ni-l imaginăm că era soră-mea pe care o chema Gretel...
- Hei, hei, deținut, asta, scriitorule, stai că ai luat-o pe arătură! Cum o să fie frate-tu sora ta?
- Păi ni-l imaginăm, să trăiți! Dumneavoastră ne-ați spus că în literatură se poate orice, să scriem ce ne-o trece prin doveac, numai frumos să scriem. Așa, și cum mergeam noi prin pădure...
- Care pădure? N-ai zis că nu mai era, că o tăiase nevoiașul?
- Așa am zis, dar pădurea de fapt o tăiaseră alții, dar nu putem să spunem asta-n poveste, ca să nu fim acuzați de calomnie.
- Și-atuncea voi prin ce vă plimbați?
- Noi? Prin pușcărie, când e program...
- Nu, mă! În poveste!
- A, așa spuneți! Adică Hansel și Gretel se plimbau printr-o pădure imaginară, că unde erau să se plimbe și ei dacă mă-sa-i alungase de-acasă?
- Care... mă-sa? Parcă ziceai de omul nevoiaș.
- Păi da, dar ăla, nevoiaș, nevoiaș, dar tot avea și el o nevastă. Pe care o luase cu tot cu nevoi, că așa era obiceiul în poveste. Și cu copii. Dar dacă tot ne imaginăm, putem să zicem în sens metaforic că mă-sa lor putea să fie și patria. Bun! Și când au dat ei de căsuța de turtă dulce cu vrăjitoarea la post, s-au gândit s-o mănânce pe vrăjitoare, iar turta dulce s-o țină pentru vremuri de foamete mare.
- Stai, stai, iar ai luat-o pe arătură! În povestea fraților Grimm, vrăjitoarea voia să-i mănânce pe copii...
- Păi, da, dar asta-i povestea fraților Ciordea, și dacă noi mâncăm și lebede, n-om sta acum în loc de-o amărâtă de vrăjitoare. Și-apoi ce treabă avem noi cu frații Grimm, adică n-om ști și noi să ne facem povestea noastră, autentică? Și de ce să scriem noi ca ei, să ne băgați la articolul ăla cu furt de plagiat. Las' să-i bage pe ei! Și-am încălecat pe-o șa.
- Ce șa, deținut?
- Aia de la calul furat de la vrăjitoare. Că avea gospodărie, nu glumă!
- Și?
- Și v-am spus povestea-așa. Nu v-a plăcut? Atunci, din două, una: ori n-aveți gust literar, ori n-ați înțeles ce-au vrut să spună autorii. În cazul ăsta, v-o mai spunem o dată. Dar ne reduceți pedeapsa de două ori!
Florentina Loredana DALIAN
Slobozia, 18 iulie 2017