Festivalul de umor „Ion Cănăvoiu”, Târgu Jiu, 21-22 octombrie 2017
Jurnal de risipită (63)
Nu fusesem niciodată la Târgu Jiu. Așadar, când am primit telefonul, contrar obiceiului meu de a-mi face planuri de azi, pe mâine, și pentru că nu aveam sfârșitul de săptămână ocupat, am decis să mă duc. Și nu-mi pare rău, a meritat.
În prima zi, sâmbătă, program de voie. M-am plimbat cu Vali Slavu și Valentin David prin frumosul parc aflat în apropierea hotelului. Am admirat Poarta Sărutuluiși Masa Tăcerii. Am făcut fotografii în decorul auriu al toamnei. Am luat chiar și lozuri, chit că obiceiul acesta nu-l mai aveam tare demult. Am făcut-o de dragul inventivității celor care le vindeau, al curajului asumat și chiar al cunoștințelor de statistică aplicată în loterie. Zice unul, adresându-mi-se: „Doamnă, pentru că sunteți atât de frumoasă (sanchi! asta o zic eu), vă fac o ofertă.” „S-auzim!”, intru în joc, doar nu era să las omul cu ochii în soare, după ce mi-a făcut un compliment. „Uitați, luați 4 lozuri și, dacă nu e niciunul câștigător, nu-mi dați niciun leu. Mi le plătiți doar dacă iese unul.” Hopa, zic! Omul joacă tare. Am ales 4 lozuri, am dat câte unul companionilor mei și am desfăcut eu două. Ambele necâștigătoare. Al lui Vali - la fel, însă Valentin a fost fericitul câștigător al fabuloasei sume de 5 lei. Drept pentru care eu am plătit 10 lei, el a mai luat 2 lozuri, ambele perdante. Bravo, mă lo(a)z(ă), știi să-ți vinzi marfa!
În timp ce ne amuzam de mama focului pe seama întâmplării, un alt lozar (sau cum să-i zic?) i se adresează lui Vali, cu exact aceeași formulă: „Doamnă, pentru că sunteți atât de frumoasă, vă fac o ofertă...” Același text. Noi: „Ha, ha, ha!”. Trage Vali lozurile, ne livrează câte unul, statistica se aplică din nou: unul din patru, tot cinci lei. Aceeași poveste, alte două. Necâștigătoare. Valentin, să nu se lase mai prejos, a „dat și el un rând”, chit că nu-l făcuse nimeni „frumoasă doamnă”. Ne-am recuperat banii mai târziu, când la o masă, însingurat, stătea Cornel Udrea, membru al juriului, care ne-a „cinstit” cu ce a vrut fiecare. Așa-i în umor, membrii juriului îi cinstesc pe câștigători, și nu invers. În loc să fi sărit care mai de care să-l „ungem”, să ne țină minte și altă dată, să ne mai premieze, noi n-am avut nicio sfială să-i bem pensia omului. Ăștia-s umoriștii, domnule, toate le fac pe dos. Cât despre loterie... fraților, noi ne-am amuzat, bașca ne permitea și buzunarul, că doar eram premianți, dar voi să nu faceți ca noi! Uitați de loterie! O prietenă care a lucrat în trecut la Loto îmi spunea că primul lucru pe care îl învață când se angajează acolo este cum să se abțină de la a juca. Asta spune ceva, da? Nu intrăm în amănunte, că dăm în tragedie. Ori noi vrem să zicem de umor.
Seara, după cină, însoțită de câțiva domni puși la costum și la cravată, am mers la Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu”, unde am asistat la premiera oficială a piesei „Bigamul II”, de Ray Cooney (în românește de Marian Popescu), în regia artistică a lui Cristian Ioan. O comedie spumoasă, excelent pusă în scenă și interpretată, fără poante ieftine cum am văzut că se obișnuiește în ultima vreme, din păcate și la case mai mari (zic de unele teatre bucureștene). Seara s-a încheiat într-o atmosferă cordială, la un pahar de șampanie în foaierul teatrului, în compania scriitorilor George Corbu, Nicolae Dragoș, Nicolae Dincă (regizor, actor și scriitor), George Drăghescu (scriitor și actor la teatrul din Târgu Jiu) și a altora.
A doua zi, duminică, ne-am deplasat, împreună cu organizatorii, la Căminul Cultural din Bâltișoara, locul de baștină al celui omagiat, unde s-a făcut premierea, a avut loc recitalul premianților și a fost prezentat un program artistic de către copii foarte talentați din localitate. După ce, mai întâi, fusesem întâmpinați, conform tradiției, cu nuci, porumb și castane fierte. Ar fi meritat și numai drumul Târgu Jiu - Bâltișoara, pentru frumusețea de nedescris în cuvinte a peisajului.
Am primit cărți, albume și reviste, cu care mi-am bucurat sufletul la întoarcere spre casă și nu numai. Mulțumesc juriului și organizatorilor pentru două zile de toamnă frumoasă în orașul lui Brâncuși!
(Textul acesta ar fi putut și ar fi trebuit să fie mai frumos. Dar, pentru că l-am scris la un interval cam mare de timp față de momentul întâmplării, am luat cam multă distanță și alte evenimente s-au interferat, ocupându-mi mintea. Și rog a nu se confunda cu cronica de festival, aia-i altceva, are niște rigori. De aceea, la mine se și cheamă „Jurnal”. Mă scuz, așadar, mă acuz!) :)
Florentina Loredana DALIAN
Slobozia, 14 noiembrie 2017
