Prin mine, își fac plimbarea de seară niște bărbați,
îmi răscolesc amintirile, dinamitează lacătele,
fac reverențe uitărilor de o viață, fericirilor de o zi.
Câte vorbe nerostite mă locuiesc!
Câte adevăruri parțiale, câte metafore!
Nu, nu pot rosti nimic,
bărbații mei s-ar speria foarte tare
și n-ar mai găsi drumul înapoi.
Pe ei îi așteaptă războaie, copii,
trecute sau viitoare femei.
Aici, doar evadează preț de-o iluzie, preț de o lacrimă.
Își scot pălăria, jobenul, fac reverențe politicoase,
apoi sunt furați de noi răsărituri.
Pe aleea din mine au înflorit bujorii – simbol al dragostei.
Tu ai venit, i-ai lăsat, apoi
ți-ai amintit că te așteaptă o noapte, un tril (ascultat demult), o pădure...
Je vous aime, monsieur,
Dar asta-i cu totul și cu totul
altă poveste!
FLD, Slobozia, 22 mai 2018