Vai, săniile-acelea, arătându-se-n plină vară,
unde vor ele să mă ducă
și ce ninsori să-mi ningă diminețile?
Vai, carele toamnei pline ochi de roade –
cât a dat Dumnezeu –
plimbându-și melancolia în tropotul șters, monoton al cailor,
ultimii cai rămași în satul aproape pustiu.
Cine și de ce îmi tulbură strălucirea verii,
picurând fărâme de amintire
dintr-un alt veac?
FLD, Slobozia, 06 august 2018