Constanţa, 27 octombrie 2015, Teatrul pentru Copii şi Tineret
Jurnal de risipită
„Zâmbete din epoca de aur: reinterpretări culturale actuale ale epocii comuniste” este titlul proiectului finanţat prin Asociaţia Fondului Cultural Naţional, sesiunea II/ 2015, iniţiat de Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa, în parteneriat cu Asociaţia Europeană Interaxe. În cadrul acestui proiect, la inițiativa doamnei Steliana Bajdechi, jurnalist și președinte al Asociației Europene Interaxe, partener în proiect, mi-a fost solicitată o piesă de teatru umoristică și care să se refere la perioada comunistă. Cum nu aveam decât o piesă umoristică, iar aceea nu fusese scrisă având ca reper epoca... de aur, împreună cu Steliana care a venit cu sugestii interesante, am adaptat textul piesei originale „Expresul de ora 25”. Rezultatul a fost pus în scenă de actorul și regizorul constănțean Liviu Manolache, asistat de regizorul (evident, tot constănțean) Tiberiu Roșu.
Reprezentațiile vor avea loc la Constanța, Tulcea și Medgidia, iar premiera a avut loc marți, 27 octombrie 2015, orele 18:00, la Teatrul pentru Copii și Tineret „Căluțul de mare” din Constanța.
Partenerii spectacolului sunt: Teatrul pentru Copii și Tineret „Căluțul de mare” Constanța, Primăria Medgidia și Institutul de Cercetări Eco-Muzeale din Tulcea.
Invitată de organizatori, cărora le adresez mulţumiri, am asistat la premieră, pregătită să primesc atât ovaţiile, cât şi … reclamaţiile (că tot, în piesă, personajele mai trânteau câte-o reclamaţie). Ajunsă mai devreme, le găsesc deja în sală pe cele două doamne organizatoare – Steliana Bajdechi şi Delia Cornea, cercetător, doctor în istorie – care aveau grijă la ultimele detalii: să rezerve locurile pentru invitaţii speciali, să se pună de acord asupra discursului, să desfăşoare bannerul de la intrare etc. Încet, încet, au început să vină şi spectatorii. Dintre constănţenii invitaţi de mine, mi-au făcut bucuria de a fi alături doamna prof. Laura Văceanu şi umoristul Dan Norea. “Amiralul umorului românesc”, Ananie Gagniuc mi-a trimis bezele de la Iaşi, unde participă la un concurs, ca membru în juriu, iar jurnalistul Ion Tiţa-Călin m-a încurajat şi felicitat dinainte. Surpriza cea mare a fost când au început să vină elevii; nu cred că am văzut niciodată atât tineret la un teatru, locurile s-au ocupat rapid şi s-a stat şi în picioare. Nu ştiu cum au fost convinşi acei elevi (mari, de liceu) să vină la spectacol, dar ştiu că nu le-a părut rău. Şi mai ştiu că dascălii lor, care i-au însoţit, merită felicitaţi. Chiar dacă, vorba doamnei Steliana Bajdechi, poate că unii au fost aduşi cu… metode comuniste.
Înainte de începerea spectacolului, simt foială de tineret în spatele meu şi aud întrebarea insistentă a unui elev: Ce piesă se joacă? Mă întorc şi îl informez: „Se joacă o piesă scrisă de mine şi te sfătuiesc să-ţi placă, altfel te faultez.” La care tânărul, cu aplomb şi mult umor, îmi dă replica: „Atunci, cu siguranţă îmi va plăcea! Voi fi în extaz!” Eh, ştiam eu că tineretul de astăzi e mai deştept şi mai îndrăzneţ decât am fost noi – şoimi ai patriei, pionieri, utc-işti şi alte lighioane. Să n-aud pe nimeni că spune „mai obraznici”, căci nu e adevărat. Ba chiar am remarcat că au fost foarte disciplinaţi, atenţi şi receptivi. Cred că pe toţi ne-a bucurat şi explozia lor de tinereţe, când îşi aplaudau colegii şi prietenii de pe scenă. Căci piesa a fost jucată tot de tineri, elevi şi studenţi la Teatru ai Universităţii „Ovidius”, adevăraţi actori în devenire, dacă îşi vor propune să meargă pe acest drum. Se cuvine a-i nominaliza: Iulian Marinescu, Răzvan Mândruţă, Ioana Luculescu, Radu Florin Ţăpuşă, Lăcrămioara Soare şi Diana Maria Vieriu.
Proiectul tocmai aceasta şi-a propus: ca tinerii de azi, care învaţă la istorie despre comunism, să afle mai multe şi dintr-o perspectivă… cumva altfel. Cred că ideea organizatorilor de a avea această abordare umoristică este una strălucită, întrucât se pare că această manieră prinde cel mai bine la segmentul ţintă de vârstă. Dar, bineînţeles, nu doar ei s-au bucurat, ci şi adulţii prezenţi, unii mărturisind că au fost întorşi în timp, cu nostalgie. Probabil nostalgia tinereţii, căci nu cred să fie nimeni nostalgic după ororile comunismului. Dar, aşa cum menţiona şi regizorul Liviu Manolache, este bine ca ei să cunoască adevărul întreg, anume şi părţile bune care au existat, nu doar pe cele rele.
Spectacolul a avut trei părţi: prima, în care organizatorii au susţinut scurte discursuri despre ideea proiectului, reprezentaţia propriu-zisă şi partea finală, în care s-au purtat discuţii între spectatori şi actori.
Despre punerea în scenă, din punctul de vedere al dramaturgului, atât cât mă pricep, trecând peste legalitatea, moralitatea şi normalitatea intervenţiei pe text a regizorului, fără a cere acordul iniţial al autorului, pot spune că am fost încântată de viziunea regizorală şi de modul de transpunere în scenă şi, până la urmă, important este că rezultatul a fost frumos, că a plăcut, că a reţinut atenţia şi că scopul iniţial al proiectului a fost atins. Drept pentru care se impun felicitări atât organizatorilor, cât şi regizorului şi minunaţilor actori. Şi mult succes la reprezentaţiile de la Medgidia (6 noiembrie a.c) şi Tulcea (11 noiembrie a.c)! De asemenea, mulțumiri domnului Vasile Gherghilescu, director al Teatrului „Căluțul de mare”, pentru găzduire.
După ce cortina s-a interpus între spectatori şi scenă, după ce publicul a plecat, am mai schimbat câteva vorbe cu cei implicaţi. Tinerii, în afara teatrului, se felicitau, se strângeau în braţe, ciripeau încântaţi, şi asta a fost, din punctul meu de vedere, cea mai mare realizare a serii şi a întregului proiect. Când aduci zâmbete şi bucurie în sufletele oamenilor, şi mai ales ale celor foarte tineri, aflaţi la început de drum, se cheamă că ţi-ai făcut datoria. Restul, vorba lui Hamlet, e tăcere…
Slobozia, 28 octombrie 2015
Spectacolul va putea fi vizionat peste câteva zile pe site-ul Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța, la adresa: www.minac.ro