Avertisment: Moș Nicolae, orice mi-ai aduce, să nu te prind cu smartphone-ul!
Mi-am luat telefon modern. Și de atunci, nu mai am pace. I-phone. „I”-ul ăla cred că vine de la imbecil. Dar nu telefonul e așa, ci eu, când am hotărât să mi-l cumpăr. Face de toate, săracul, mai are puțin și face și de mâncare, numai ce ar trebui să facă, nu face: să mă lase și pe mine să grăiesc cu oamenii, că doar de aia s-a inventat telefonia. Dar nu-i chip! În mijlocul convorbirii, mă năpădește blootuth-ul, tot facebook-ul intră peste mine, mesajele sună ca la alarma chimică, iar eu sunt la limita turbării. În miezul nopții, se apucă și sună pe cine vrea el (da, da, singur! Doar dau să mă uit și eu cât e ceasul și el începe a suna pe careva). Într-o noapte, pe la 3 dimineața, l-a sunat pe șeful meu. Noroc că nu i-a spus și ce vorbesc despre el cu alte persoane. Asta n-a învățat încă s-o facă, dar nu-i târziu, mă aștept să aibă și vreo funcție gen „smart-pâră” și să mă pârască mai ceva ca un papagal vorbitor.
Alarma sună când o pun, dar se oprește când vrea ea. Nici măcar nu-mi dă posibilitatea s-o opresc. Așa că nicio șansă să nu mă trezesc! Mai are să țopăie ca tâmpitul prin casă. De țopăit nu s-a apucat, dar l-am încins eu într-o dimineață de-a zburat drept peste balcon, fix în capul celei mai nesuferite vecine. Cunoașteți genul: tras cu urechea pe la uși, înregistrat numerele mașinilor care ți se parchează pe locul tău, băgat ochiul pe vizor și lăsat acolo, numărat câte fire albe de păr ți-au mai crescut, câte unghii rupte ai la deștu’ mic de la picior și alte aiureli asemenea.
Da, da, mi-am luat telefon deștept și de atunci m-a lăsat bărbatul (că I-phonul l-a sunat pe altul din greșeală și i-a spus – adică eu i-am spus – că-l iubesc, crezând că-i el), m-am certat cu toți vecinii (că-i scoală din somn dimineața alarma când ei vor să se odihnească după schimbul de noapte), cu soacră-mea (asta n-ar fi o pagubă atât de mare), cu toate instituțiile statului și asociațiile de binefacere.
Ferească Sfântul să am nevoie să sun la urgențe. Mai întâi, îmi bagă sumedenie de reclame (gen: „Te așteptăm cu nerăbdare. Casa de servicii funerare”, „Fii bărbată, Zoe! Asociația homosexualilor liberi”, „Te-ai săturat de parfumul tău? Schimbă-l! Vidanjorul SRL”, „Ți s-a acrit de gunoiul de bărbată-tu? La noi afli rezolvarea! Firma de prelucrare a deșeurilor”, „Vrei o țară ca afară? Cară-te! Icsulică Travel”); după aceea mă informează despre așteptata și niciodată-ntâmplata cădere a guvernului, despre cotele apelor Dunării, despre amanții Vasilichii de la trei ... în fine, tot ce vrei și ce nu vrei. Dacă reușesc și eu, în cele din urmă, să formez 112, aflu că tocmai ce s-a emis factura telefonică, în sumă de..., plătibilă până la..., că bateria e pe ducă, mă mai informează că am 133,27 mesaje necitite, că-i ofertă la Kauffland și Black Friday la eMag...
Eu credeam, naivă, că mi-am luat o sculă deșteaptă care răspunde prompt și conștiincios la comenzi. Când colo, m-am pomenit cu una care face pe deșteapta, având inițiative care mai de care mai ciudate. Așa-mi trebuie dacă mi-am luat smart-phone! Cred că în curând am să-i schimb încadrarea. Dau cu el de pământ și-l transform în... spart-phone!
Trăiască progresul tehnic!
Florentina Loredana DALIAN
Slobozia, 17-18 octombrie 2018