Iată însă că acest Ostrovlansat în primăvara lui 2019 schimbă complet accentul, textele din volum apropiindu-se mai degrabă de un sentimentalism prelucrat poetic, într-un decupaj artistic sigur, decât de ironia şi autoironia, în apele anecdocticii, din Domnişoara Nimeni. Nimic cu tentă de aşa-zisă „poveste”. Dimpotrivă, mai degrabă o stare de însingurare şi aşteptare, în care nu mai e loc de detaşare ironică: „Ploua ca la sfârşit de lume/ în dimineaţa aceea,/ curând ploaia mi s-a mutat în ochi/ când mi-am amintit că/ o uşă spre tine-i zidită./ Eu, ca o altă Ană,/ purtându-mi încercuirea în cărămizi invizibile,/ aştept o fisură/ - Duminica strângerii de mână -/ prin care să respir aerul tău/ înveşmântat în roşu” (Ploaia sau dragostea).
Ostrov, poemul care dă titlul volumului, este o suită unitară alcătuită din 37 de secvenţe lirice pe tema singurătăţii. Ostrovul e o metaforă a izolării care poate conduce la anxietate şi depersonalizare şi în care comunicarea imaginară rămâne singura şansă de supravieţuire. Prin extindere, poate deveni formă sau chiar condiţie de viaţă: „De pe ostrovu-acesta în care/ nimic nu-mi aparţine cum/ nimic din lume nu ne e dat pentru noi,/ doar gândurile (uneori le suspectez şi pe-acestea)/ şi simţămintele să zicem c-ar fi, totuşi, ale/ noastre/ de-aici, cum spuneam, îţi trimit un gând/ atâta am, de atât pot dispune./ Restul aparţine celor deştepţi/ care ştiu să-şi facă prietenă viaţa./ Eu doar am făcut un pact cu ea/ Nu te bagi peste mine, nu mă bag peste tine/ i-am zis/ şi ea a râs, ce-a mai râs!/ Mai râde şi azi...” În acest ostrov răzbate uneori terifiant, ca pentru a adânci singurătatea şi decepţia, zgomotul lumii: „Uneori, mai vin ştirile şi pe ostrovu-acesta,/ răzbesc pe calea apelor micile tristeţi, marile/ dureri,/ nimic nou sub soare!/ Mai aflu şi eu ce se vinde,/ ce se mai cumpără, ce e la mare căutare./ Astăzi, Iisus răstignit se vindea pe internet/ la preţ negociabil./ Nimeni nu voia să-L cumpere./ Oamenii dau parale pe pâine, pe vin,/ dar nu-i interesează prefacerea lor,/ cumpără lucruri de strictă necesitate:/ vezi bine, carne, multe tone de carne,/ sare, oţet şi cartofi,/ uneori niscaiva iluzii, trei la preţ de una.”
Costin Tuchilă
București, 20 iunie 2019
Apărut în „Lumina literară și artistică” din 23 iunie 2019
Născut la 8 octombrie 1954, la Ploieşti, Costin Tuchilă este absolvent al Facultăţii de Limba şi Literatura Română – Universitatea din Bucureşti, specializarea limba română – limba portugheză. Din 1996 este realizator în cadrul Redacţiei Teatru a Societăţii Române de Radiodifuziune. Este autorul mai multor volume de studii, critică literară, critică muzicală, eseuri și proză scurtă. Este redactor-șef al Revistei Culturale Leviathanși președinteleAsociației culturalecu același nume.