Festivalul Internațional al Aforismului, ediția a treia, octombrie 2019
„Peline, dragă peline,/ amară-i frunza pe tine...”, zice un vers popular și nu zice greșit, am gustat și eu planta, sub formă de ceai, și era gata să-mi deversez intestinele. Dar are scriitorul Ștefan Mitroi un titlu de roman - „Dulce ca pelinul” - un oximoron, desigur. Cunoscându-l pe domnul Eugen Doru Pelin, aș zice că-i dau dreptate scriitorului Mitroi, în defavoarea autorului anonim și popular. Acum, nu vă grăbiți să mă judecați, ori să-l judecați pe dumnealui, nu l-am gustat, dar am gustat din roadele eforturilor sale și a rezultatelor excepționale în domeniul culturii și educației. Desigur, mulți dintre cititori, în special aceia care „se dau pe internet”, au aflat despre manifestările artistice, culturale și educative de la Ateneul Tecuci al Fundației „Pelin” al cărei președinte este. Am vrut să zic „pe care o conduce”, dar nu ar fi fost expresia corectă, m-am convins de aceasta cu ocazia participării la cea de a treia ediție a Festivalului Aforismului de la Tecuci, care s-a desfășurat la început de octombrie. Domnul Pelin nu conduce, ci face tot ceea ce este de făcut: susține financiar, adună oameni, îi servește (cu mâncare, cafea, vin), se duce, se întoarce, dă cu mopul, în costum și cravată, când este solicitat, urcă pe scenă și spune câteva cuvinte, face poze, cară cutii, desface pachete, oferă cărți, trofee, face conversație, și multe altele, toate acestea cu zâmbetul pe buze și cu o mulțumire care i se citește permanent pe chip. Nu vorbesc despre un extraterestru, ci despre un om ca toți oamenii, dar parcă altfel, care, pe deasupra, e caracterizat și de modestia oamenilor cu adevărat mari, importanți și generoși. Fundația „Pelin”, cu al său Ateneu, este o oază de normalitate, de frumusețe, de aer curat, de spiritualitate înaltă, într-un oraș despre care taximetriștii - acești istorici locali de ale căror povești nu mă lipsesc niciodată când merg într-un loc străin - mi-au spus că: „este un oraș mort”, „e oraș de țigani”, „nimeni n-a făcut nimic de 30 de ani încoace pentru Tecuci”, „înainte avea 55.000 de locuitori, iar acum mai are 35.000”, sau „în afară de maică-mea, nu mă mai leagă nimic de Tecuci, deși familia mea trăiește aici de 200 de ani”. Ascultându-i pe acești taximetriști, m-am întrebat cum să ai curajul și pretenția să aduci cele mai înalte valori ale artei contemporane (dacă e să ne gândim numai la muzicienii care au călcat și urmează să mai calce pragul Ateneului), într-un astfel de loc. Dar îmi răspund, spunându-mi că tocmai asta e provocarea cea mare. Nimeni nu se miră dacă faci artă în moțul capitalei ori prin marile orașe europene. Voi lăsa pe altădată aceste întrebări, la care domnul Pelin mi-a promis și niște răspunsuri, într-un interviu pe care îl vom face, iar acum mă voi referi numai la prilejul cu care am cunoscut eu Fundația „Pelin”, și anume: Festivalul-concurs de aforisme. Aforisme cu Pelin, vasăzică.
Deși invitată și în anii anteriori, deși cuprinsă cu aforisme în toate cele trei antologii apărute în urma concursurilor, abia anul acesta am reușit să ajung la festival. Prima zi a fost dedicată elevilor. Am asistat la o frumoasă reprezentație susținută de elevi ai mai multor școli, un rezultat al implicării lor încă de la ediția anterioară. Nu mai este, cred, nevoie, să subliniez efectul benefic în plan educativ al acestei implicări. De altfel, a doua zi, programul a debutat cu vizita scriitorilor invitați, distribuiți în grupuri de 4-5, la șapte școli din Tecuci și împrejurimi. Ecourile au fost favorabile din partea tuturor. Eu am participat, împreună cu scriitorii Vasile Ghica din Tecuci (organizatorul și inițiatorul festivalului), Petruș Andrei din Bârlad și Gheorghe Mârzac din Iași, la Liceul Tehnologic „Ovid Caledoniu” din Tecuci. Amfitrioană a fost chiar doamna directoare a liceului, iar partenerii noștri de dialog au fost elevi din clasele a XII-a și a VIII-a. Doamna profesoară a făcut o scurtă introducere, prezentându-le copiilor speciile literare scurte: aforismul și epigrama, iar scriitorii prezenți au exemplificat citind aforisme, poezii și epigrame. Întrucât toți scriitori, cu excepția mea, erau și profesori, aceștia au răspuns la întrebarea unei eleve: „Ce v-a determinat să vă alegeți această profesie?”. S-au depănat amintiri frumoase, dar care au avut și un caracter instructiv pentru elevi, în ceea ce privește alegerea meseriei.
După masa de prânz, două lansări de carte, antologii de aforisme: Daniela Toma - „Identități”, editura Art Creativ și Ionuț Caragea - „Aphorismes Roumain d'aujourd'hui”, antologie româno-franceză a cărei traducere în limba franceză a fost asigurată de eminentul traducător Constantin Frosin, apărută anul acesta la editura „Stella Maris” din Franța și în paginele căreia am onoarea să mă regăsesc printre cei 40 de aforiști. Scriitorul Ionuț Caragea a subliniat faptul că această carte, care a beneficiat și de prefața și de cronica unor distinși scriitori din Franța, este o carte „vie”, a cărei viață nu a sfârșit pe un raft, ci ea se vinde, inclusiv pe Amazon. Iar domnul Frosin, prezent la această lansare, a spus că pentru domnia sa, a fost o reală plăcere traducerea aforismelor cuprinse în antologie.
A urmat o dezbatere literară despre aforism, susținută de scriitorii: Mircea Coloșenco, Elis Râpeanu, Constantin Tudorache și Traian D. Lazăr, moderați de neobositul Vasile Ghica.
Festivalul a continuat la Ateneu, cu turnirul aforiștilor. De dimineață, autorii înmânaseră domnului Ghica trei pagini a câte 10 aforisme, care au fost jurizate, pe bază de motto, fără a se cunoaște autorul, după care juriul a ales trei dintre ele pentru finală. Am avut surpiza (chiar da, nu mă așteptam!) să mă număr printre cei trei. Turul doi s-a desfășurat astfel: Fiecare dintre finaliști citea, la alegere, una dintre cele trei pagini, iar publicul prezent trebuia să voteze pe unul singur, prin ridicarea mâinii. De data aceasta, surpriza a fost și mai mare, întrucât cele mai multe mâini ridicate în sală au fost pentru mine, ceea ce m-a plasat pe locul I. Am pus asta pe seama faptului că aveam mulți prieteni în sală, deși ei au spus că au votat „pe bune”. Oricum ar fi, e o bucurie. Și a avea prieteni e chiar o bucurie mai mare decât a fi un bun aforist. Pe locurile II și III s-au clasat ceilalți doi finaliști, ale căror aforisme au încântat audiența, dar care probabil au avut mai puțini prieteni decât mine: Pompiliu Comșa și Letizia Coza. Momentul de trecere până la premierea concursului desfășurat conform regulamentului a fost asigurat de un concert de pian susținut de pianista Mădălina Pașol și de câțiva mici pianiști pregătiți de domnia sa și de o doamnă profesoară (Dănilă, dacă am reținut bine) din Tecuci. Muzica a fost foarte bine primită și interpretările apreciate și mult aplaudate de cei prezenți.
În fine, festivitatea de premiere, peste care s-a trecut puțin cam repede și cam în grabă (e drept că lumea era destul de obosită). Păcat că premianții nu au mai citit cele 5 aforisme de fiecare! Premianții au fost mulți, din motive de spațiu nu îi voi numi aici (cu siguranță îi vor publica oganizatorii și se află și în antologia festivalului), marele premiu fiind acordat la nu mai puțin de... patru aforiști. Eu am obținut premiul revistei „Spații Culturale” din Râmnicu Sărat și țin să mulțumesc și pe această cale scriitorilor Valeria Manta Tăicuțu (redactor șef) și Nicolai Tăicuțu (redactor). De asemenea, alese mulțumiri Fundației Pelin, al cărei slogan este educație creștin-europeană fără frontiere, președintelui acesteia, Eugen Doru Pelin, președintelui Festivalului, Vasile Ghica, președintelui de onoare al festivalului - prof. univ. dr. Constantin Frosin, și juriului, alcătuit din 4 persoane, din care a acceptat să i se divulge numele doar domnul Constantin Tudorache.
Dincolo de partea oficială, m-am bucurat de revederea sau întâlnirea pentru prima dată și a altor confrați, în afară de cei numiți până acum: Dorel Vidrașcu, George Drăghescu, Ionuț Calotă, Gina Zaharia, Adrian Răcaru, Mihai Batog Bujeniță, Cornelia Ursu, George Terziu, Pompiliu Comșa, Alina Breje, talentata Irina care ne-a încântat cu improvizațiile sale pianistice și cu pasiunea ei pentru artă, precum și alții pe care îi rog să mă ierte dacă nu mi i-am amintit acum.
Seara, după încheiera festivalului, am mers, împreună cu Letizia și Irina, la bibliotecă, unde avea loc Noaptea Bibliotecii, iar invitatul de onoare era Horia Zilieru. L-am ascultat puțin, apoi pe poetul tecucean Sterian Vicol și am vizionat un clip video in memoriam Dionisie Duma, cu această ocazie aflând și eu de poezia sa sensibilă și cu mesaj puternic și care, pusă pe muzica adecvată ca fundal, a impresionat profund asistența. Voi încheia cu două versuri care m-au fascinat în mod deosebit: „Bobul de grâu se coace și-l doare/ Matamorfoza trecerii-n pâine.” De fapt, mi se pare unul dintre cele mai frumoase aforisme.
Florentina Loredana DALIAN
Slobozia, 5 octombrie 2019
