Parodie după „Sonetul vinului” de Ion Cănăvoiu
În gânduri, tot mai des idei îmi vin,
Mă-ntreb din viața asta ce rămâne.
Cum toate ale mele-acu-s bătrâne,
Am devenit și eu tot mai hain.
Nevastă-mea doar știe să m-amâne,
M-am lins pe bot de orișice festin.
E seară. E târziu. Îmi torn un vin,
Ca să visez vreo douăzeci de zâne
Și să-mi imaginez cum mă devoră
Ca niște iele-ncinse într-o horă.
Mă-ncrâncenez și-s plin de-nverșunare
Dar când să zic și eu că-i aia mare,
Mă văd iar cu nevasta împreună,
Ca doi tâmpiți holbându-se la lună.
Florentina Loredana Dalian
Slobozia, 30 iulie 2019
Sonetul vinului
de Ion Cănăvoiu
Dau o tristețe pe-un pahar de vin,
Chiar mai sărac c-un veac de voi rămâne
Prin oasele de-acum tot mai bătrâne
Îmi bate-un vânt amarnic și hain.
Mai vin însingurări să mă amâne
Demult făgăduitului festin
E seară. E târziu. Și umbre vin
Și parcă vin izbăvitoare zâne.
Tăceri asurzitoare mă devoră
Într-o închisă peste apă horă
De iele—ademenind cu-nverșunare.
Și încă mai visez un colț de mare
Să înotăm în noapte împreună,
Ca doi delfini îndrăgostiți de lună.