Parodie după „Pastel” de Tudor Mușatescu
Badea Gheroghe vine-acasă și se face întuneric,
Trei cărări nu-i sunt destule, c-avusese zile sumbre,
Ochii-i licăre în noapte și zîmbește ezoteric,
Poart-o sarică pe umeri, încărcată de inele,
Că taman ce-a vândut turma, ce-i rămasă numai umbre,
Fiindcă-a dat-o în sminteală și-a poftit la sori și stele.
Badea Gheorghe vine-acasă. Dar nevastă-sa-i deșteaptă
În odaia-i amărâtă, fără fildeș și cleștar,
Iar sub pernă,-ascuns cu grijă, făcălețul îl așteaptă.
Vine Gheorghe, vine Gheorghe... ea se-arată „zâmbitoare”,
Dând în clocot, vrând să-l prindă și să-l rupă ca pe-o floare,
Dar când vede teșchereaua, prinsă cu-un mărgăritar,
Făcălețu-i cade moale, căci acum era-n zadar,
Cade și ea lin pe spate, două chestii căzătoare.
Florentina Loredana Dalian
Slobozia, 30 august 2019
PASTEL
de Tudor Mușatescu
Craiul Nopții vine-acasă, cu ochi mari de întuneric,
Cu priviri de cucuvae sub stufoase gene sumbre,
Luna-i licăre pe deget, un inel de aur sferic,Poartă plete lungi de umbră ca un șarpe de inele
Și pe-obrajii fără cută, discuri moi cu puf de umbre
S’au aprins, de osteneală, luminoși pistrui de stele.
Craiul Nopții vine-acasă. Aurora se deșteaptă
În castelul ei de fildeș cu portaluri de cleștar,
Iar în pat, cu flori pe perne, trup de spumă îl așteaptă.
Vine Craiul, vine Craiul … Repede și zîmbitoare,
Aurora se gătește și la urmă, ca o floare,
Soarele și-l prinde-n plete, piepten de mărgăritar.
Și de-atîta grabă, candid, cheltuită in zadar,
Jos îi cad din mîini cerceii, două stele căzătoare.