Inspirată de pictura Mariei Iacob, căreia i se dedică
Maria pictează bărci negre
într-o plutire-încremenire pe ape albastre
străjuite de același decor,
bărci negre cu gondolieri înveșmântați în negru,
luntrași ai nimănui așteptând izbăvirea de singurătate.
Zidurile roșiatice sunt acolo de o mie de ani,
au văzut atâtea, pe cei de ieri, pe cei de azi...
Maria crede că ele privesc
- nici cu tristețe, nici vesele, nici cu izbândă, nici fără-
aceleași treceri dintotdeauna prin zădărnicia acestei lumi,
aceeași alunecare spre veșnicie a fluviului.
Maria crede că apele sunt nemuritoare,
doar oamenii sunt trecători.
În zid, o pată galbenă ca un soare,
doi ochi ca două ferestre,
în spatele lor - nicio suflare,
în depărtare - turla unei biserici,
două-trei fisuri, tezaur al secretelor celor duși
atât de vii cândva,
conducându-și și ei bărcile către liman,
un liman al fericirii promise.
Maria pictează bărci negre
pentru zile albe.
Florentina Loredana Dalian
Slobozia, 07 mai 2020
Pictură: Maria Iacob
au văzut atâtea, pe cei de ieri, pe cei de azi...
Maria crede că ele privesc
- nici cu tristețe, nici vesele, nici cu izbândă, nici fără-
aceleași treceri dintotdeauna prin zădărnicia acestei lumi,
aceeași alunecare spre veșnicie a fluviului.
Maria crede că apele sunt nemuritoare,
doar oamenii sunt trecători.
În zid, o pată galbenă ca un soare,
doi ochi ca două ferestre,
în spatele lor - nicio suflare,
în depărtare - turla unei biserici,
două-trei fisuri, tezaur al secretelor celor duși
atât de vii cândva,
conducându-și și ei bărcile către liman,
un liman al fericirii promise.
Maria pictează bărci negre
pentru zile albe.
Florentina Loredana Dalian
Slobozia, 07 mai 2020
Pictură: Maria Iacob