de-abia mai răzbind printre ierburi,
încercând și ele, așa smerite, să atragă atenția,
să spună o poveste, să vorbească despre cineva de demult
a cărui amintire se face și ea tot mai mică,
din ce în ce mai mică!
„Vezi asta, îmi spune Baba Lumânărica,
responsabila cu tămâiatul mormintelor fără stăpân,
adică fără unul care să le îngrijească,
asta e-a lui Axente Lungu, cuțitaru' satului,
a murit demult, eu nu l-am apucat,
alde tăticu era' copii pe vremea când el băgase satu-n sperieți.”
M-am aplecat să-i aprind și lui o lumânare,
dar Baba nu m-a lăsat, că-i păcat - zice -
că ăsta a omorât oameni.
„Ce, vrei să te urmărească blestemul ălor uciși?
La ăsta nu-i aprinde nimeni, toți îl ocolesc...”
mai zise Baba învăluită-n fumul tămâiei,
dispărând încolo, pe cărare,
ca duhul din Lampa lui Aladin.
Am lăsat-o să ia distanță
și-am aprins pe furiș o lumânare și la nepricopsitu-ăla
care-a crezut că împarte lumea-n două
cu lama cuțitului.
Și poate n-aș fi făcut-o,
dar m-a convins crucea mică din piatră
de pe care se șterseseră toate urmele,
o cruce a nimănui, parcă cerșind îndurare.
Foșnetul ierbii ridica până la mine o șoaptă:
„Pe Cruce S-a răstignit Iisus,
și n-a făcut-o doar pentru drepți.”
Florentina Loredana Dalian
Slobozia, 22 iunie 2020
În revista culturală „Leviathan”, nr. 3/ 2020