Poveste din pandemie - 1
Dacă Frații Grimm ar fi scris povestea astăzi...
„A fost odată o fetiţă zglobie şi drăgălaşă, pe care o iubea oricine de cum o vedea.” O vedea numai de la distanța regulamentară de 1,8 metri. Cât despre iubit... tot așa, dincolo de vizieră și de paravanul din plastic.
„Dar mai dragă decât oricui îi era ea bunicii, care nu ştia ce daruri să-i mai facă. Odată, bunica îi dărui o scufiţă de catifea roşie şi pentru că-i şedea tare bine fetiţei şi nici nu mai voia să poarte altceva pe cap, o numiră de atunci Scufiţa Roşie.” Greșit! Total greșit! Bunica ar fi făcut bine să-i dăruiască o mască. Roșie, verde, albastră, cum o fi, numai s-o ferească de covid. Și ce dacă titlul poveștii n-ar mai fi putut să fie „Scufița Roșie”? Dar ce, „Masca Albastră” nu putea s-o cheme? Mă rog, seamănă puțin cu Barbă Albastră, dar nu se pune.
„Într-o zi, maică-sa îi zise:
- Mască Albastră, ia bagă-n coşuleţ bucata asta de cozonac şi sticla asta cu vin şi du-le bunicii, că e bolnavă şi slăbită şi bunătăţile astea o să-i ajute să-şi mai vină în puteri.”Da' vezi să i le lași la ușă, doar îi bați în geam să-i spui că i le-ai dus și te ușchești, să nu te pape Covidu.
„- Aşa am să fac! îi făgădui Masca Albastră, şi-şi luă rămas bun la plecare.
Bunica locuia în pădure, cam la vreo jumătate de ceas depărtare de sat.Şi de cum intră Masca Albastră în rariştea codrului, numai ce-i ieşi înainte lupul.” Nu, nu lupul, dom’le, terminați cu lighioanele astea învechite, destul că-i bunica arhaică! Să zicem, să zicem, că-i ieși înainte... organul! Organul apărător al patriei și-al legilor de pandemie. Ăla de umblă cu chitanțierul la vedere și abia așteaptă să-ți taie amendă că n-ai declarație pe propria răspundere. De fapt, ca să fim drepți, era tot Lupul, însă deghizat.
„Dar Masca Albastră nu ştia ce lighioană rea e agentul şi nu se temu defel când îl văzu.
- Bună ziua, Mască Albastră! îi zise el.” Sergent-major Lupu.
- „Mulţumesc frumos,” domnule organ. Apoi, își zise-n gând: „Lupu-și schimbă masca, dar năravul, ba!”
- „Încotro aşa de dimineaţă”, Mască Albastră?
- „Ia, până la bunicuţa!”
- „Şi ce duci acolo, sub şorţ?”
-Nu-i șorț, tolomacule, e halat de unică folosință! „Cozonac şi vin. Mama a făcut ieri cozonac şi-i duc niţeluş şi bunicii, care-i bolnavă şi slăbită, să mănânce şi ea, ca să-şi mai vină în puteri.”
- Aha! Le-ai dezinfectat cum se cuvine? Mama ta, când a făcut cozonacul și-a pus mănușile sau și-a înfundat în cocă mâinile infectate cu virsus? Și ai completată și semnată declarație pe propria răspundere cum că nu te vei abate din drum?
- Da, domnule apărător al integrității oamenilor, am făcut toate acestea.
„Lupu îşi zise în sinea lui: "Fragedă-i fetiţa asta! Ce mai îmbucătură pe cinste ar fi, zău aşa! Cu mult mai gustoasă decât baba! Da' e vorba că trebuie să fiu şiret şi să ticluiesc în aşa fel lucrurile ca să pun mâna pe amândouă"”…Mă rog, să le-amendez...
„Mai merse Lupul o bucată de drum alături de Masca Albastră şi apoi începu să-i spună cu glas mieros”:
- „Mască Albastră, ia te uită ce flori frumoase strălucesc în jurul tău! Şi tu nici nu le iei în seamă măcar… Şi mie mi se pare că n-auzi nici ce dulce cântă păsărelele! Atât de serioasă păşeşti pe drum, de parcă te-ai duce la şcoală. Şi e atât de plăcut să hoinăreşti şi să zburzi prin pădure; e atâta veselie!”
Atunci Masca Albastră se enervă, dându-și seama că idiotul ăla de Lup a rămas tot cu prejudecățile alea învechite, că Scufițele Roșii n-au mai evoluat și ele, nu s-au mai emancipat și n-au mai fumat d-ăștia ca el, de când cu povestea scrisă de frații ăia, crezând că au rămas la fel de naive, minunându-se de chestiile lor mari care le ies prin bonetă, pardon, prin șapca de agent. Îi ținu spumegând un discurs, cu masca la gură, evident, băgându-i declarația sub nas, unde avea traseul fixat, scris clar, negru pe alb, după care îi aplică două lovituri de Karate în stilul San-Ki-Do (nu înainte de-a se da cu gel dezinfectant pe mâini) și îl lăsă lat până la următoarea pandemie cel puțin.
Apoi ajunse liniștită la Bunica, fără teama că-l va afla pe urecheatul ăla sub plapumă, în locul ei. Bătu în ușă și o auzi pe mă-sa mare, cu voce slăbită, dar nu de la SarsCov2, ci de la țuica de prună pe care o ingurgitase mai înainte:
- „Cine-i acolo?”
- „Eu sunt, Masca Albastră, şi-ţi aduc cozonac şi-o sticlă cu vin.”
- „Apasă pe clanţă şi intră! răspunse bunica, că eu mă simt slăbită şi nu mă pot da jos din pat.” Iar dacă cumva ești nesimțitul de lup, să știi că strănut înspre tine de-ți merge covidu’.
-Stai liniștită, bunico, nu-i lupul, că i-am tras-o eu în pădure de nu s-a văzut. Și, oricum, n-ar fi putut să te mănânce, că-i pandemie și risca să moară de boala asta a secolului, dacă erai cumva infectată. Dar pe clanță nu apăs decât dacă ai dezinfectat-o cu alcool mai devreme.
Bunicuța oftă nostalgică, cu gândul la vremurile bune, când lupul era lup, vânătorul, vânător, dar acum toate s-au amestecat, de nu se mai teme nimeni nici de lupi, nici de pușca vânătorului.
-Ei, mamă! Ce vremuri bune am apucat eu! Voi n-o să știți niciodată cum e să mori și-apoi să-nviezi, înghițită de burta lupului și-apoi scoasă afară de vânător. V-a tâmpit covidu-ăsta pe toți, de zici că nu mai are voie omul să moară și de altceva.
Masca Albastră închise poarta și ieși, după ce își dezinfectă mâinile de mai multe ori cu gelul din dotare, lăsându-și bunica să viseze nostalgică la vremea când Scufițele nu erau Măști și se puteau apropia de patul bunicuțelor, chiar și cu riscul de a fi mâncate de lup.
Și-am încălecat pe-o izoletă.
Obs. Textul dintre ghilimele este preluat din povestea Fraților Grimm – „Scufița Roșie”
Florentina Loredana Dalian
Slobozia, 15 octombrie 2020