Mă afund în vise la orele două noaptea,
când podurile de peste Neva se deschid
într-un spectacol ce asaltează inimile îndrăgostiților.
De-aș fi printre ei, aș cânta la chitară,
chiar dacă notele îmi sunt străine;
cântecele îndrăgostiților n-au nevoie de note,
nici de cheia sol,
doar cheia inimii deschide iubirea
lăsând-o liberă peste ape,
deasupra fabulosului oraș în care n-am fost niciodată
dar l-am visat de atâtea ori
când mă risipesc între vise,
la orele două noaptea,
ora la care se deschid podurile de peste Neva
și inimile celor care împărtășesc aceleași iubiri
neîmpărtășite.
Florentina Loredana Dalian
Slobozia, 06 aprilie 2021