Când ai prieteni marinari, pe care îi vizitezi, se poate spune că ești dus cu pluta, nu? Și alte expresii neaoșe capătă altă conotație. De exemplu, se poate zice că ești plecat cu barca (nu cu vaca), ești într-o vâslă (nu într-o ureche) sau îți lipsește o velă (nu o doagă). Când ai prieteni umoriști, situația devine și mai tragică. Dar când ai unul care e și marinar și umorist (doi într-unul, ca la detergent), ba încă i se mai zice și amiral (al umorului), atunci poți considera că ți-a pus Dumnezeu mâna-n cap. Zic de Ananie Gagniuc, alintat și Noni sau Gagu, nu pe post de Dumnezeu, ci de prieten marinar-umorist-amiral.
Nu-l mai vizitasem până ieri, dar, dacă tot eram la mare, m-a pălit așa o inspirație de musafir (nepoftit, cum altfel?). E drept că m-a poftit el (fără conotații!) și, ca să văd că nu glumește, mi-a dat chiar și adresa. Eu notez conștiincios în carnețel: Aleea Simonei, nr..., bloc... Apoi îi dau temă de căutare prietenului Waze, ca să știe prietenul Dan pe unde s-o ia. Aleea Simonei... hm. Wazedoar că nu mi-a zis că ori sunt proastă, ori mă fac, dar eu insistam. Mi s-a părut ciudat (cu apropoul de rigoare, că Noni stă pe Simona etc.), dar m-am gândit că or fi intitulat constănțenii vreo alee după Halep, Simona lor celebră. Doar că Waze-ul îmi arăta tot alte Simone: Simone de Beauvoir, Simonne Signoret și alte Simone pe care le avea în căpățână, doar pe Simona lui Gagniuc nu voia să mi-o dea. Drept care am înhățat și mai hotărâtă telefonul. După ce m-a amețit cu „faci stânga și iar stânga și dreapta (împrejur; nu există, știu!)”, i-a ieșit în final porumbelul, cu o literă schimbată: „și, după clădirea albastră, dai de Aleea Timonei”. Evrika! - mi-a picat și mie fisa, că doar marinarii au treabă cu timona, nu cu Simona! Și purcedem.
Dar aleea asta marinărească nu era ușor de găsit. Până la urmă, ce să caute timonele pe uscat? În fine, după îndelungi peripeții, cu ajutorul unora care locuiau pe alei învecinate și al procurorului Țucă, alt prieten de nădejde care se și înființase la Noni la apelul diperat al acestuia, am ajuns. Ați înțeles, așadar: atât de tare s-a bucurat Noni de vizita noastră, că ne-a întâmpinat cu Procuratura la ușă. Din păcate (pentru el), Poliția nu i-a răspuns. Ce mai tura-vura, ne-am bucurat prietenește unii de alții, Cristi, fiul Gagului, nu prea cred că s-a bucurat când a văzut casa plină, dar tot ne-a otrăvit cu o cafea, numai că noi suntem vaccinați și-am devenit imuni la otravă, chiar și la întrebarea insistentă a lui Noni: „Când plecați?”. Însă noi nu prea ne dădeam duși, am râs, am spus, iar am râs și, în cele din urmă ne-am îndurat să ne luăm la revedere. Nu de alta, dar Ionuț era deja obosit, doar venit de la serviciul de noapte, iar Gagu era nerăbdător să înșface sticla de vin, că noi i-o adusesem doar să se uite la ea în timp ce privea paharul gol, imaginându-și, precum japonezii care beau ceai dintr-o ceașcă goală.
Între timp, ni s-a văitat că, așa într-un picior cum e (și într-o ureche), a făcut eforturi supra-marinărești în vederea întâmpinării noastre: a măturat casa, a gonit amanta, s-a bărbierit, ba încă s-a și îmbrăcat și, dacă mai căutam mult aleea aia, avea timp să și zugrăvească.
Bineînțeles că am adus vorba și de CUC-ii noștri dragi, printre care Norică, Derevenco și alții, de bârfit nu vă spunem pe cine-am bârfit, desigur ne-am mai amintit de la festivaluri (Noni nu ratează nicio ocazie să-mi amintească de episodul Slatina, când m-am zborșit la el și la Ruse, semn că încă se mai resimte) și, până la urmă, am părăsit reședința-i frumos așezată foarte aproape de mare. Și-am încălecat pe-o șa. Ba nu, pe-o timonă. Cu „t”, nu cu „s”!
Florentina Loredana DALIAN
Slobozia, 26 iulie 2021
Caricatură de Marian Avramescu