Scriam cele de mai jos în cartea ce i-a fost dedicată, ca o surpriză a confraților de breaslă, președintelui Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, cu ocazia împlinirii a 75 de ani, în 7 iunie 2021. Acum e târziu și lumina s-a stins, iar vocea a tăcut. Dumnezeu să-l odihnească!
Îl rugasem să-mi dea un autograf, se tot codea, că n-a scris-o el... până la urmă a scris... „spre neuitare”...
Mai întâi au fost sunetele. Fascinația sunetelor a pus prima dată stăpânire pe mine, ca om care care și-a petrecut copilăria la țară: foșnetul ierbii, ciripitul, pe mai multe tonalități, al păsărilor, lătratul câinilor, bocetul babelor, clopotul în zi de sărbătoare... Apoi, când lumea mea a început să capete sens, au venit cuvintele. Cele mai frumoase cuvinte, chiar dacă pe multe nu le înțelegeam, veneau prin intermediul aparatului de radio și al „bunicului” său - difuzorul. Nu pricepeam de ce mă fascina cutia aia galbenă cu fața pânzată, dar apoi am înțeles că de vină erau vocile. La mine, cuvântul a avut impact mai întâi în forma rostită și abia mai apoi în cea scrisă. Nu mi-a rămas mare lucru în memorie din vremurile în care ascultam radioul, dar îmi rămăsese un nume - Doru Dinu Glăvan - care pesemne îmi atrăsese atenția în mod deosebit prin sonoritatea specială. De fapt, eu îl auzeam cam așa: dorudinuglăvan, într-un cuvânt, care-mi suna ca o mantră, nu că aș fi știut pe atunci ce-i aia, și nu știam nici dacă în spatele „acelui cuvânt” se ascunde un om, o emisiune, o lume sau o magie.
Mult mai târziu mi-a fost dat să mă întâlnesc cu „magicianul”, aflând că era chiar un om (Ia te uită!), care are nu doar voce, la propriu, ci și o Voce, la figurat. În cele câteva întâlniri, de factură diferită, pe care le-am avut la Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România, am putut să conturez profilul acelei Voci, și mare mi-a fost bucuria să constat că fascinația anilor mei tineri nu a cunoscut o dezamăgire, ba dimpotrivă, i s-au adăugat și alte laturi, până atunci neștiute. Cel mai puternic m-a impresionat felul în care reușește să facă din UZPR chiar o uniune, una cu multiple programe și activități, cu implicare cu maximă profunzime și seriozitate în viața culturală, cu deschidere către nou, către alte și alte perspective ale verbului „a face”. N-o să mă apuc acum să înșir lucruri cunoscute majorității celor implicați la rândul lor, voi evidenția numai respectul pe care mi-l stârnește însuflețirea președintelui UZPR, energia și profesionalismul cu care se implică și îi implică și pe cei din jur pentru ca Uniunea pe care o conduce să fie un model de urmat în societate. Aș mai sublinia caracterul de o subtilă finețe, modestia cu care se apleacă înspre confrați, dar și distanța bine temperată (parcă măsurată cu șublerul) pe care o impune, atât cât nici să nu își ia zborul spre o lume deasupra tuturor, privind cu dispreț înspre cei de jos, dar nici să i se încalce autoritatea de lider, absolut necesară într-o asemenea poziție.
Mi-a fost dat să umblu mult prin lume și mi-am făcut un obicei din a căuta, în ea, oamenii. Sau chiar - aș putea spune - vocile. Căci, ajunsă la maturitate, cu simțurile ceva mai șlefuite, vocile nu-mi mai vorbesc doar prin unde radio, acum oamenii-voce sunt chiar și cei care tac. Tac și fac. Sau spun și fac. Dar, în orice caz, cei a căror Voce nu poate fi ingnorată. Un astfel de om, din punctul meu de vedere, este și domnul Doru Dinu Glăvan (dorudinuglăvan), președintele Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, jurnalistul cu nume de mantră.
Florentina Loredana DALIAN
Slobozia, 23 mai 2021
