prin mine trec lungi trenuri încărcate cu steril,
ele iau iluziile, le scutură, le gâtuie, le fac baloți
și le duc pe pustii în Siberii.
Las privirea departe,
către noi apusuri și vechi, inutile răsărituri.
Fontana di Trevi rămâne în urmă,
îi arunc peste cap cel mai mic ban posibil,
Zeul Neptun se strâmbă de râs:
„Uite una care nu mai crede-n tâmpenii și balast,
în dorințe împlinite cu bani azvârliți
pe apa Sâmbetei; mările mele sunt pline
nu doar de corăbii eșuate, ci și de iluziile de rahat
ale visătorilor tuturor timpurilor;
Bă, mi-ați poluat apele cu prostiile voastre!
Noroc că mai sunt și unii care știu
că în viață nu-i atât de ușor!
Ce simplu ar fi de v-ați putea arvuni fericirea!
Noi, zeii, ne mirăm cât sunteți de proști
crezând că ne puteți cumpăra cu banii voștri de tablă...”
Și totuși i-am azvârlit banul ăla,
e drept, cel mai mic,
fiindcă aflasem că se colectează
și se dau săracilor pentru trebuințe;
M-am luminat, în sfârșit:
Banii se aruncă în fântână
pentru îndeplinirea dorințelor altora.
Trăiască!
Pe tine, oricum, te-am scos de la dorințe,
te afli deja în trenul ce străbate păduri
spre inimi-Siberii.
Florentina Loredana Dalian
Slobozia, 10 septembrie 2021
(În revista culturală „Leviathan”, octombrie-decembrie 2021)