En garde! Cu oiștea-n gard! (7)
.jpg)
Stimată doamnă care dai după noi cu sfaturi, vă rog să-mi permiteți să azvârl și eu cu unul în domnia voastră cea atotpurtătoare de grija neamului înfrigurat până la criogenare, despre care multe-aș avea să vă spui, dar tac. Dar înainte de-a tăcea, îmi voi lua permisiunea să vorbesc, adică să scriu, să vă spun cum am trăit eu treaba cu economia la energie și apa rece, că caldă de unde? C-am dat în bâlbâială și-n cacofonie când am auzit că trebuie să mă spăl numai de Paști și de Crăciun și să mai pun o pătură pe mine, cum bine și înțelept ne sfătuia împușcatul (a mai fost un înțelept înaintea dumneavoastră, așa să știți! E drept că n-a scăpat neșifonat de atâta înțelepciune).
M-am născut în București, dar am trăit la țară, treabă care nu se prea pupa cu trei dușuri zilnice, acum juma'de secol, ci doar cu o copaie cu apă scoasă dintr-o fântână cu apă sălcie, și aia din când în când. Ceea ce nu înseamnă că eram nespălați, dar nici spălați foarte, că praful și noroiul erau ingrediente nelipsite în jocurile de copii crescuți fără tabletă și alte „divaisuri”.
Mai târziu, când m-am dus la liceu, unde am stat în internat, la oraș va să zică, am devenit expertă în a mă spăla cu jumătate de litru de apă (rece!), strâns cu grijă într-o sticluță pe care o procuram cu greu. Turnându-mi apa cu picătura pe ici, pe colo, prin părțile esențiale, jinduiam după albia de-acasă, care, acum, mi se părea un adevărat jacuzzi. Măcar din fântână puteai scoate câtă apă vrei, așa sălcie cum era. E drept că vinerea ne dădeau la cămin apă caldă, vreo două ore, seara. Și parcă văd cum ne înghesuiam ca oile în staul să prindem un loc la duș, vreo 50 de fete de pe două paliere. Ba încă ne mai și luam la harță în cazul în care constatam că vreuna se lăfăie peste limita regulamentară de fix 2,4 minute. Mi-am și uitat de vreo două ori ceasul la duș, că mergeam cu el să cronometrez. Prima dată mi l-a adus un suflet milostiv, a doua oară n-a mai fost să fie. Uneori se-ntâmpla să scape pe conductă - din greșeală - apă caldă dimineața. Profitam de ocazie și mă spălam, inclusiv pe cap, apoi ieșeam afară cu părul ud, dar nicio problemă, se usca el în clasă, pe parcursul celor 6 ore de studiu. Noroc că tinerețea își are atuurile ei, m-a apărat Dumnezeu de probleme și pe la cap și pe la ovare.
M-am făcut mare și chiar am luat la facultate, în capitală, deh! Dar nici pe-acolo nu se prea inventase apa caldă, adică s-o fi inventat ea, dar noi făceam economie. Într-o vreme, m-apucase un elan sportiv, alergam din Regie până sus la Automatică, în Politehnica nouă, și înapoi. Dar cum alergarea presupune implicit transpirație, până la urmă am renunțat, că ori trebuia să rămân nespălată, cu transpirația uscată pe mine, ori să mă spăl cu apă rece ca gheața, ori - cum mi s-a întâmplat de vreo câteva ori - începeam dușul cu apă caldă și îl sfârșeam cu rece, asta dacă nu preferam să rămân cu săpunul pe mine. Oricum, devenisem expertă în dușurile cu apă rece, din practica agricolă, de la Jegălia, unde apa caldă chiar nu se inventase. Dar acolo, măcar era rece din belșug. Și dacă s-ar fi oprit la robinet, aveam Borcea aproape. În care, la cât de murdară era, nu s-ar fi zis că te speli, dar măcar puteai trăi cu această iluzie. Ce dacă era octombrie? La cămin, în marele București, se oprea chiar și apa rece. Într-o noapte, moartă de sete, n-am mai rezistat și am băut apă din vaza florilor, erau niște zambile superbe și băloase, cărora le mulțumesc și acum că m-au salvat de la deshidratare, nebând ele toată apa din glastră.
În fine, am dat numai câteva exemple din multitudinea care s-ar fi putut da, ca să înțelegeți că eu nu mă spariu de metodele abracadabrante propuse de dumneavoastră, la o adică aș fi în stare să reînvăț să mă spăl cu juma de litru de apă, să mă refreșez în apă rece și chiar să beau apa de la flori. Pe dumneavoastră, în schimb, și pe neamurile dumneavoastră crescute în puf, nu vă văd neam reușind asemenea performanțe. Eu da, aș putea, dar vreau să vă spun, doamnă, că nu vreau și mi se rupe de picătura economisită de mine pentru salvarea Planetei! Nu, nu sunt o risipitoare, nu arunc niciodată apa care mai e bună de băut, nu-mi țârâie niciun robinet pe nicăieri și nu las apa să curgă fără rost. Dar n-am să-mi mai cronometrez niciodată statul la duș, ba dimpotrivă, dacă am chef să scriu un roman în timp ce curge apa caldă pe mine, fiindcă asta mă inspiră, așa voi face! Mi-am câștigat dreptul acesta în toate diminețile în care ieșeam în gerul iernii cu părul ud, fiindcă nu aveam apă decât dimineața, că n-aveam uscător de păr și nici nu-mi permiteam să întârzii la ore. Dar n-am nimic împotrivă să economisiți dumneavoastră și picătura mea.
Așa cum n-am să stau la 19 grade în casă, când mie și la 22 mi-e frig. Am stat destul. În studenție, în căminul P1, iarna ne ieșea abur pe gură și uneori deschideam fereastra ca să încălzim camera. Umblam îmbărcate în molton, arătam ca niște extratereștri și ni se vedeau numai ochii. Despre frigul din sălile de curs și din laboratoare, nu mai spun! Am tremurat atunci cât pentru salvarea a zece planete. A, dar trebuie s-o mai spun și pe asta. În anul I, cum stăteam la parter, am avut o inundație care a produs umezeala pereților lângă care dormean două dintre noi, cele din paturile de jos. Am rugat imbecila de administratoră să ne lase cu un reșou mic să mai uscăm ce se putea usca, ne-a dat acordul, iar a doua zi, la controlul oficial (că erau dese, făceam economii, da?), n-a mai recunoscut și ni l-a luat. Eu, fire mai rezistentă, n-am tras-o de la mucegaiul format decât vreo 3 săptămâni. Mă văd și acum învățând pentru examen, la masă, cu geaca pe mine, gluga în cap, fularul la gât și un prosop în poală pentru suflat nasul (nu mai făceam față cu batistele). Dar cealaltă colegă a avut o tuse cumplită timp de vreo 3 luni de zile. Așa că, scutiți-mă! Dar iarăși n-am nimic împotrivă să economisiți dumneavoastră și gigacaloria mea! Faceți ce vreți și economisiți cât poftiți! Dar nu mai dați cu oiștea-n gard! En gard!
Florentina Loredana Dalian
Slobozia, 08 septembrie 2022