Lansare „File din monografia Gimbășanilor”, ed. a II-a, 21 septembrie 2022
(Jurnal de risipită - 96)
Intru în biserică, să mă închin, apoi mă întorc și privesc icoanele vechi din pronaos despre care doamna de la pangar îmi spune că sunt la fel de vechi ca biserica. Maica Domnului cu Domnul Iisus, Sfântul Ioan Botezătorul, Sfântul Haralambie și Sfânta Filofteia. „Pictura e din 1962” îmi mai spune doamna. Știu că toate informațiile plus încă multe altele le pot afla din carte, dar îmi place când le aflu de la oamenii locului, pentru că ei nu transmit doar informația, ci și sentimentul acela special de apartenență, de iubire și dăruire față de locul în care trăiesc, de biserica în care se roagă.
Prima parte a activității se desfășoară afară, slujba de pomenire a fostului preot al bisericii. Apoi intrăm, ne ocupăm locurile, iar părintele ne adresează cuvântul de bun venit. Îi dă microfonul autorului care, deși emoționat, ne spune esențialul legat de cum a lucrat la carte și cine l-a ajutat financiar cu tipărirea ei. Aflăm, astfel, că a fost un proiect depus la Consiliul Județean Ialomița, pentru care a obținut finanțare. Nicolae Tache mărturisește că poate monografia încă n-ar fi fost gata, dacă nu ar fi fost insistențele regretatei sale soții, fiică a satului. Nicio vorbă despre strădania lui care trebuie să fi fost deloc ușoară, pe parcursul celor 25 de ani, cât a lucrat. Doamna Dorina Sandu, psihosociolog, are un discurs impresionant, care ne aruncă în lumea satului de altădată, cu tradițiile lui, cu obiceiurile, cu greutățile dar și cu frumusețea pe care de bună seamă au simțit-o doar cei care au și trăit-o. Domnul vicepreședinte al Consiliului Județean, Alexandru Dinu, vorbește puțin și la obiect, evidențiind calitățile autorului și ale cărții lansate și, de asemenea, ne amintește de zisa lui Panait Istrati: „Dacă vrei să te afli singur cu Dumnezeul tău, atunci du-te pe Bărăgan” . Domnul Gheorghe Marinel face o referire ceva mai specializată la monografie, iar doamna Elena Pacală subliniază necesitatea existenței unei astfel de lucrări pentru fiecare localitate, insistând asupra finanțării nu doar a tiparului, ci și a truditorilor. Un moment deosebit l-a constituit discursul nepotului părintelui Ioan Deac (cel pomenit anterior la slujbă), un fiu al satului căruia aerul Gimbășanilor i-a pătruns în fiecare celulă. Ne spune că, atunci când era copil, venea în biserica goală și stătea de vorbă cu Dumnezeu și cu sine. Iar acum, după atâția ani, când simte nevoia unei guri de aer în suflet, vine până în sat, oprește mașina în dreptul bisericii, lasă geamurile și respiră aer de Gimbășani.
Secretarul Protoieriei Slobozia a transmis binecuvântările Presfințitului Episcop Vincențiu. Părintele Florea, pe care-l văd ca pe un stâlp al statorniciei, poate pentru că-l știam încă din copilărie, când slujea la Sudiți, ne onorează, de asemenea, cu prezența. Țin să schimbăm câteva cuvinte și memoria sa fără cusur mă aruncă înapoi în timpul în care îmi mai afundam și eu picioarele prin colbul Săvenilor sau Sudiților, în prima parte a copilăriei.
După încheierea părții oficiale, după oferirea volumului celor prezenți, tanti Maria ne servește cu o minunăție de plăcintă, o altă doamnă ne pune colivă în păhăruțe, ne ospătăm cu bunătățile oferite și ne vedem mai departe de drum. Fiecare de drumul său. Dar undeva, rămâne în suflet „aerul de Gimbășani”. Pentru că am simțit eu așa, cumva, că fiecare din cei prezenți acolo (din care amintesc aici doar o parte, în afara celor deja menționați: Clementina Tudor, Elena Balog, Gheorghe Dobre, Vasile Iordache, Florin Ciocea, Creola Buzu, Cristina Daniela, Anastasia Pătrașcu) fiecare, așadar, s-a simțit ca și când ar fi fost vorba de satul lui. Căci monografia alcătuită de Nicolae Tache nu e doar despre Gimbășani (despre acesta sunt, evident, documentele, numele, faptele), însă trăirile - vorba lui Preda - acelea sunt ale tuturor. „Mă uitam cum jucau bărbații și femeile. Jocuri ca la cojani: sârba, hora, hora bătută, brâul, slănicul și altele.” (pg. 132) Asta este despre noi toți.
Tanti Maria ne promite că ne face șezătoare, dacă vrem. Vrem! Ba încă ne și bucurăm ca niște copii. „Și gogoși?” „Și gogoși! Și boabe de porumb fierte...” Uite-așa, face orășeanul ce face, și se întoarce la cele ale satului. Adică la el, cel din vremea când se bucura de orice picătură de ploaie și de orice boabă de porumb.
Nu-mi rămâne decât să vă îndemn să citiți cartea (faceți cum, necum, și dați de ea), cu vorbele de pe coperta IV ale scriitorului Gheorghe Dobre: „Veți găsi destine fascinante, trăitoare la Gimbășani sau plecate în lume de acolo. Nicolae Tache ne povestește Gimbășaniul. Citiți-i povestea!”
Florentina Loredana DALIAN
Slobozia, 21 septembrie 2022
