Gogoșico,
Îți scriu acum la-nceput de an, așa tolănită și îmbuibată cum stau și-aproape dormind pe domnia mea, părăsită și uitată de toți, nici poștașu' nu sună la ușă. Măcar o dată, darmite cum am auzit într-un film că face, de două ori. Și preotul l-am ratat, sau el m-o fi ratat pe mine, când a fost să vie cu Boboteaza. Că nu știu cum bate dascălul la ușă, ușor și delicat, de parcă s-ar teme să nu sperie duhurile rele. Am stat încordată și l-am așteptat toată ziua, că ne pusese bilețel că vine între niște ore, da' las' că parcă n-aș ști eu că așa-s bărbații ăștia, mincinoși. E drept că pe la o vreme am auzit o bufnitură, da-am zis că poate iar o folosește vecinu' de sus pe nevastă-sa pe post de halteră. Că doar nu era să mă gândesc că-l folosește preotul pe dascăl pe post de berbece.
Cum îți spuneam, preotul l-am dat gata, pardon! caltaboșul l-am dat gata, asemenea și piftia și sarmalele, pe preot l-am ratat, poștașu' s-o fi pierdut pe drum cu pensia, iar eu stau ca o cloșcă închipuită pe ouă imaginate, că de unde ouă, dragă, că le-am mâncat și pe-alea, deodată cu salata boeufși alte chestii binefăcătoare la colesterol.
Tu ce mai faci? Cântarul tău mai rezistă? Că al meu și-a dat ochii - pardon! acul - peste cap și-a sucombat taman acum când era mai multă nevoie de el. Uite, nu mă mir, că și cântaru-i de gen masculin, așa fac ăștia, dragă, te lasă când ți-e lumea mai grasă. Ă.. mai dragă, am vrut să zic. Lasă, Gogoșico, începem noi alergătura: ba la Fisc să ne plătim impozitele, ba la ANAF amenzile, ba colo, ba dincolo, și uite-așa o să scoatem scroafa din noi (zic de aia tăiată la Crăciun, bien sure).
Tu ce-ai mai mâncat în ultimele cinci ore? Că mie mi s-a aplecat de toate, dar cel mai mult de emisiunile de la televizor. Dar știi ce cred, Gogoșico? Anu'ăsta o să fie unul parfum pentru mine. Zic asta fiindcă azi dimineață, când am ieșit să duc gunoiul, mi-a scos fericirea-n cale un ditamai norocul marca Pucky, câinele de la doi, pe care-am călcat (pe noroc, nu pe Pucky) și-am alunecat de m-am dus cu atavismul de noadă pe toate cele douăzeci și trei de trepte pân' la parter. Da' să știi c-am reușit să mă ridic în următoarea oră, așa că să nu-ți faci griji, ca atunci când a trebuit să chemați pompierii, chit că nu luase foc pe nicăieri.
Te las acum, nefericită și multă (zic de mine, nu te-nfoia!), uitată și părăsită de toți, dar cu nădejdea că asta nu va dura la plus infinit, că de anu-ăsta m-apuc de feng-shui, c-am auzit că se poartă în hailaif, și doar n-oi rămâne eu mai șuie decât mă știi.
Cu dragoste de soră cvasi-siameză, a ta, Aloțica.
Slobozia, 03 ianuarie 2016