A doua lansare a cărții de proză scurtă „Frumusețe străină”, proiect susținut financiar de Consiliul Județean Ialomița, a avut loc vineri, 27 septembrie 2024, la Bibilioteca Munteni-Buzău, Ialomița, localitatea în care m-am format și am dobândit primele învățături școlare în cadrul Școlii Generale nr.1.
Doamna bibliotecar, Mihaela Ardeleanu, ajutată de soțul său, părintele Gică, au organizat exemplar această întâlnire de suflet, drept care le mulțumesc, cu prețuire. În jur de 40 de persoane au fost prezente, din mai multe generații, de la cea a profesorilor noștri și până la elevii de azi. Oameni dragi, pe unii îi cunoșteam dinainte, pe alții i-am cunoscut atunci, începând cu mama, apoi foști profesori, foști colegi, vecini, prieteni etc., dar care – toți - obișnuiesc să citească și care au dorit să-mi fie alături la această lansare.
Din partea Bibliotecii Județene Ialomița au fost prezente doamnele Vali Șerban și Mary Fâșie, iar dintre prietenii scriitori, distinsul profesor și prozator Titi Damian. Cu toată graba noastră cea de toate zilele (mai cu seamă a mea, care trebuia să ajung în aceeași zi la Brăila), ne-am bucurat de moment și am fost impresionată de câtă aplecare spre lectură am detectat în acest loc minunat numit „Acasă”.
Vă mulțumesc tuturor, cu recunoștință!
Florentina Loredana Dalian
Slobozia, 29 septembrie 2024