Gala Excelenței Românești, Benidorm/ Alicante/ Valencia, Spania, 15-17 ianuarie 2016
Jurnal de risipită
Textul de mai jos are caracter de jurnal, așa cum îi spune și numele. Pentru o relatare detaliată și profesionistă a evenimentului la care am participat, rog a se citi articolul doamnei Gabriela Sonnenberg, publicat AICI
Vineri, 15 ianuarie 2016.
Zburăm cu Ryanair, decolare de pe „Henri Coandă” (Otopeni), aterizare pe „Ciampini”, Roma. Nu mă pot folosi de această minunăție a tehnicii, fără să mă gândesc la cei care au creat, au cercetat, au experimentat și au muncit, la cei care muncesc în continuare, pentru ca eu să am confort, să scurtez distanțele, să economisesc timpul. Fac o rugăciune scurtă, generală, pentru toți. Îi știe Dumnezeu. După ce ne ridicăm deasupra norilor, soarele mă răsfață fără opreliști prin geam. Îmi place mult lumina aceasta, o prefigurare a celei pe care aveam s-o simt, mai târziu, în superba și însorita stațiune Benidorm. La Roma, timpul trece greu. Opt ore nu sunt suficiente pentru vreo escapadă fără stresul statului cu ochii pe ceas, dar destul de multe când aștepți. Și totuși, trece. Iar control, iar descalță-te/ încalță-te, cureaua, haina, bagajul, punga cu lichide, iute-iute, că-așteaptă și alții... bun excercițiul acesta pentru dezmorțire. Avantaj eu, că se potrivește stilului meu de zmucită, repezită, de fel grăbită. Aterizăm în Alicante, unde ne-așteaptă Dan, fiul doamnei Kasandra Kalmann-Năsăudean, redactorul șef al revistei care a pus la cale evenimentul. Revista se numește „Occidentul Românesc” și apare în Spania, atât în limba română, cât și în spaniolă, prin eforturile câtorva oameni inimoși, patrioți și dornici de a arăta lumii fața frumoasă a românilor de pretutindeni. În timp ce conduce, Dan ne oferă câteva detalii: Benidorm este o localitate de aproximativ 70.000 de locuitori, însă vara, cu tot cu turiști, numărul viețuitorilor se ridică la peste 200.000. Ne arată cel mai înalt hotel din Europa, pe lângă care trecem. La un moment dat, vedem unul luminat feeric, cu mov, schimbându-se periodic în roz, albastru, verde. Hotel „Diamant”, 4 stele. Nu-mi vine a crede când Dan ne coduce pe treptele acestuia. Este superb și la interior, totul cu bun gust, în hol se aude o muzică instrumentală în surdină. Aici urmează să ne cazăm. Doamna Kasandra ne așteaptă în hol, împreună cu cei câțiva prieteni. Sunt impresionată de ospitalitate, mai ales că la ora aceea din noapte nici nu mă gândeam să ne aștepte cu masa. După cină, ne retragem la odihnă, în timp ce inimoșii de la „Occidentul Românesc” rămân până spre dimineață să mai pună la punct detaliile, să mai facă, să mai dreagă.
Sâmbătă, 16 ianuarie 2016
Ne-am regăsit cei care ne știam, am făcut și noi cunoștințe, ceva fotografii sub soarele minunat al Spaniei, apoi, încolonați, ne deplasăm în apropiere, la Sala de festivități a Primăriei din Benidorm. Festivitatea se deschide cu vocea minunată a regretatului actor Gheorghe Cozorici, în interpretarea căruia am ascultat poezia „Luceafărul”. Întâlnirea din 16 ianuarie a avut mai multe obiective: comemorarea poetului Mihai Eminescu, sărbătorirea Zilei Naționale a Culturii și Gala Premiilor de Excelență. Prezentatorii galei au fost doi profesioniști de radio: domnul Costin Tuchilă și doamna Pușa Roth, ambii realizatori/ redactori de la Radio România. Cei doi ne-au mai făcut o surpriză, din fonoteca de aur: „Ce te legeni, codrule?” în interpretarea lui Mihail Sadoveanu.
După introducere, s-au ținut discursurile oficialităților române și spaniole care ne-au onorat cu prezența: primarul Benidormului, domnul Antonio Pérez Pérez, domnul Ilie Bănică– Ministru Consilier, Prim-colaborator al Ambasadorului (Ambasada României în Spania), domnulDragoș Viorel Țigău– Ministru plenipotențiar, Șeful oficiului consular (Consulatul României la Castellón de la Plana), doamnaSandra Pralong– Consilier de Stat (Departamentul pentru Relația cu Românii din afara Granițelor – Administrația Prezidențialădin România). Discursurile au fost scurte și motivante, traducerea fiind asigurată de neobosita Dorina Apostol, împărțită între copii și microfon. Un singur lucru mi-a zgâriat urechiușele în prelegerea doamnei Pralong: așa cum dumneaei nu i-a scăpat observația din prezentare, referitoare la faptul că evenimentul s-a desfășurat cu forțele proprii ale echipei „Occidentul Românesc”, fără niciun ajutor de la vreo instituție culturală română, nici mie nu avea cum să-mi scape explicația domniei sale, anume că statul nu-i ajută pe românii plecați, pentru că știe că ei se descurcă foarte bine. Asta da declarație diplomatică! Nu cumva condiționarea e inversă, oamenii se descurcă, întrucât Statul nu-i ajută? Când am auzit-o emițând „perluța”, m-am dus cu gândul la o vecină de demult a bunicii mele, care, atunci când era vreun parastas în sat, își alinia copiii cu îndemnuri mobilizatoare: „Treceți toți la pomană, să scutim o dublă de mălai!” Și mă gândeam câte duble de mălai o fi scutit Statul Român cu acești oameni plecați să-și facă un rost departe de patrie. Doamna Consilier i-a asigurat că se bazează pe „descurcăreala” lor. Crezând eu că s-a folosit de vreo licență poetică, am căutat totuși cuvântul în dicționar. Și chiar l-am găsit! Zice-așa: „Descurcăreală = obținerea unui avantaj material prin procurarea unor lucruri interzise în penitenciar”. Brrr! Astă bucurie nu la noi să fie!
După încheierea discursurilor, încep să se perinde pe scenă premianții. Au participat români din mai multe țări, am reținut: România, Spania, Italia, Austria. S-au acordat premii de excelență și trofee pentru diverse categorii profesionale: scriitori, jurnaliști, medici, avocați, oameni de afaceri, sportivi, muzicieni, traducători, profesori, designeri, muncitori, specialiști în diferite domenii (militar, cercetare, știință etc). Un grup de copii, coordonați de doamna profesoară Dorina Apostol, au creat un moment artistic emoționant, interpretând poezii, cântece și chiar o scenetă în versuri după „La cireșe”. N-am să-i pot numi pe toți, numele tuturor și categoria la care au fost premiați se află în articolul amplu scris de doamna profesoară Gabriela Sonnenberg. Tuturor ne-a atras atenția celebra de-acum Tina Olari, cea care a fost anul acesta designerul oficial al competiței Miss Spania și creatoarea ținutelor celei care a câștigat titlul de Miss World. Ceea ce nu-i puțin deloc! L-am cunoscut pe domnul colonel Florin Ganea, care a lucrat și la Comandamentul NATO din Madrid, și pe soția sa, Daniela. Dintre câștigătorii concursului de proză și poezie organizat de redacția „Occidentul Românesc”, au fost prezenți numai patru: trei de la proză (Mircea Teculescu, Lică Barbu și eu) și unul de la poezie (Lidia Batali). Trebuie să remarc faptul că doi dintre câştigători (în total 12, câte trei premii şi trei menţiuni pe secţiune) sunt ialomiţeni. Chiar dacă Mircea Teculescu locuieşte acum la Câmpina, e tot ialomiţean de-l nostru, absolvent la Urziceni.
Premiile la această secţiune au fost înmânate de criticul Dan Caragea, totodată preşedinte al juriului. Evenimentul s-a bucurat de ajutorul unor sponsori generoși care au asigurat delicioase produse de carmangerie, cofetărie, precum și cadouri de la renumita firmă „Gerovital”. Gala s-a încheiat cu muzică, asigurată de Nicu Covaci, solist al trupei „Phoenix”, acompaniat de doi prieteni. Seara, cina festivă, să tot mănânci numai bunătăți, de să nu mai încapi în haine; noroc că în aeroport se cântărea doar bagajul, nu și „pacientul”.
Premiile la această secţiune au fost înmânate de criticul Dan Caragea, totodată preşedinte al juriului. Evenimentul s-a bucurat de ajutorul unor sponsori generoși care au asigurat delicioase produse de carmangerie, cofetărie, precum și cadouri de la renumita firmă „Gerovital”. Gala s-a încheiat cu muzică, asigurată de Nicu Covaci, solist al trupei „Phoenix”, acompaniat de doi prieteni. Seara, cina festivă, să tot mănânci numai bunătăți, de să nu mai încapi în haine; noroc că în aeroport se cântărea doar bagajul, nu și „pacientul”.
F. L. Dalian, Tina Olari, Kasandra Kalmann Năsăudean
Duminică, 17 ianuarie 2016
Un soare superb, luminând frumusețea din jur. Acolo trebuie mers, nu se poate povesti. Dorina și Mario Apostol, împreună cu Yanna, cățelușa lor, ne-au condus pe câțiva doritori de plimbare pe faleza din Benidorm, unde ne-am „îmbătat” de atâta frumusețe. Am ciripit și noi veseli: Dorina și Mario, Costin Tuchilă, Pușa Roth, Dan Caragea, Letiția Coza și, bineînțeles, subsemnata. Plimbare, povești, cafea și... la revedere! Îmi iau la revedere de la toți, de la minunata doamnă Kasandra și ai săi frumoși coechipieri. Pe unii dintre noi ne duce doamna Kasandra în Alicante, pe alții îi duce Dănuț în Valencia. Deja se cam insinua îngrijorarea, că auzisem de prăpădul de viscol din țară. Ei, am aterizat în Otopeni pe la 2 noaptea. Dar pleacă dacă ai cu ce! Toate drumurile ... nu, nu duc la Roma (tocmai venisem de la Roma, orașul de escală), toate drumurile nu duc nicăieri, că sunt pline de zăpadă, autoritățile luate prin surprindere în plină iarnă, ca de obicei, lopețile și utilajele lipsă la inventar, în fine... Am stat statuie 13 ore în terminalul „Sosiri”, mi-a trecut atâta lume prin față, de nu mai suportam să văd oameni, am numărat toate scaunele, toate treptele, am luat cunoștință de toate zborurile, care la timp, care întârziate, i-am revăzut pe doamna Pușa Roth și domnii Costin Tuchilă și Dan Caragea, plecați mult în urma mea din Spania, am dormit fără vise și, în cele din urmă, victorie! am plecat acasă pe drumul național, căci autostrada A2 nu-i în regulă nici acum. Ce contează, bine c-o avem!
Dincolo de toate acestea, am rămas cu o amintire frumoasă, mi-am făcut noi prieteni, m-am bucurat să descopăr oameni deosebiți, energici, plini de pasiune în ceea ce fac și cu bucurie de-a oferi. Vă mulțumesc tuturor celor care ați pus umărul la această minunată aventură!
Slobozia, 19, 20 ianuarie 2016
Link-uri pe aceeași temă:
Fotografiile cu peisaje din Benidorm sunt preluate de pe internet; celelalte, majoritatea le-am preluat de la prietenul facebook. Am văzut undeva numele fotografului evenimentului: Rafael Paraschiv Coșarcă. Mulțumiri!