Copaci desfrunziți
trecând încă o iarnă
peste suflete
se-aștern albe zăpezile
câteva păsări au mai rămas
de strajă amurgurilor
așteptăm primăvara
plimbăm după noi
așteptări de o viață
și ne tot visăm trenurile pierdute
atâtea trenuri
ne bântuie amintirea
dar ne lipsește curajul
să rupem lanțurile care ne leagă
de ele
și-n timpul acesta
lumina se frânge
ca o creangă uscată
Slobozia, 02 februarie 2016