Ciobănel este un cățeluș dintr-o familie cu trei frați, care s-a născut pe tarlaua unde lucrez. Este, de fapt, teritoriul unei firme mari, unde sunt mulți câini. Dar, întrucât acolo, mare parte din angajați au fost diponibilizați, iar cei rămași nu și-au mai primit salariile de jumătate de an, în consecință nici câinii nu mai sunt bine hrăniți. Iar noi, ceilalți, suntem prea puțini ca să le facem față. Ne-au mâncat și urechile. Bineînțeles, cei mai afectați dintre câini sunt cei mici.
De vreo trei săptămâni, Ciobănel are căsuță nouă, la mama. A mea, nu a lui. Stă într-o curte mare, plină de flori, are propria lui curte, căsuța lui, castronele pentru hrană și apă, o perniță și un ursuleț de pluș pe care-l tot smotocește și, după ce termină el de lins mâncarea, îl tuflește cu nasul în castron, probabil ca să spele vasul. A crescut, s-a dezvoltat frumos, a început să-și schimbe părul slinos, crescându-i în loc unul mai alb și mai pufos, dar încă e traumatizat psihic. Nu are deplină încredere în oameni, s-ar juca, dar dacă te apropii de el prea mult, începe să schiaune, fuge în cușcă și scoate doar capul; preferă interacțiunea mai de la distanță. Săptămâna aceasta i-a avut în vizită pe frățiori (am vrut s-o ducem și pe mama lor, dar n-a stat să fie prinsă). Din păcate, aceștia s-au întors la Auschwitz; n-am reușit s-o înduplecăm pe mama sau pe alți vecini să mai salveze măcar unul. Așa că, dacă vrea cineva un cățel leșinat și jegos, îl livrăm cu bonus: o cușcă nou-nouă. Dacă cineva vrea doi, îi dăm și un sac de bobițe pentru câini. Ei, așa-i că mă pricep la reclame? :)
Slobozia, 09 aprilie 2016