Și eu m-am speriat, crezându-Te nălucă,
Ți-am cerut cu îndrăzneală, îndoindu-mă:
„Doamne, dacă Tu ești,
fă să vin la Tine pe ape!”
m-am avântat, am mers, apoi,
puțin credincioasă, m-am îndoit, gata să mă scufund;
dar Tu vegheai.
„Doamne, scapă-mă!” - Ți-am strigat.
Și eu, ca și el, m-oi fi lepădat de Tine,
la ceas de seară,
poate nu doar de trei, ci de mai multe ori;
de câte ori vor fi cântat cocoșii?
Dar, Doamne, Tu știi că iubirea-mi bucăți
e astfel din pricina neputinței,
Tu singur înțelegi păcătosul ce n-are curaj
să iubească până la capăt
iar la urmă-și plânge neiubirea.
Întreabă-mă ca pe el, atunci
„Mă iubești tu pe Mine?”
și-Ți voi răspunde la fel
de trei ori,
căci, Doamne, Tu știi, Tu toate le știi!
Slobozia, 06 mai 2016