Parodie după „Mistrețul cu colți de argint” de Ștefan Augustin Doinaș
Pentru că se apropie începutul de an școlar, o parodie după superba poezie a lui Doinaș, pe care am scris-o instigată de fostul coleg de liceu Marian Burlacu și am recitat-o la întâlnirea de 30 de ani de la absolvire. Pentru elevii (foști sau actuali) Colegiului „Mihai Viteazul” din Slobozia, se știu personajele: Norica - profesoara de fizică, Istrate (Ioana) - profesoara de chimie, Cobu (Cobușceanu) - profesorul de limba rusă și dirigintele nostru. Cât despre misteriosul prof care fugărea iluzoriul elev cu cap luminat, toată lumea prezentă a recunoscut în el pe profesorul de matematică, fost director al liceului - Dumitru Costică. Care a fost foarte încântat de parodie, ca, de altfel, și ceilalți profesori și colegii prezenți.
Un prof din liceu, îndrăgind performanța,
Pe coridoare sinistre trecea,
Uitând că,-ntre timp, venise vacanța,
Trăgea de sprâncene și aspru zicea:
- Veniți să vânăm din cotloane ascunse
Elevul cu cap luminat, genial,
Ce zilnic lucrează probleme ne-nvinse
Și dă rezolvarea în mod bestial!
Profesore dragă, ziceau corigenții,
Elevul acela nu vine pe-aici.
Mai bine mai lasă și tu din pretenții,
N-ajunge că știm să facem matrici?
Dar proful trecea zâmbitor înainte,
Privind printre bănci, iscoditor;
Avea o dorință, și-aceea fierbinte:
Elevul cu cap luminat, sclipitor.
La clase, dădea ușa-ntr-o parte:
- Priviți cum lucrează, făcându-ne semn
Elevul cu cap luminat, nu departe,
Veniți să-l pălim cu radicalul de lemn!
Profesore,-aceea-i Norica, să mor!
Trăgând după dânsa modelul lui Bohr,
Despuind pân' la piele bietul atom,
Făcând dreptate cu legea lui Ohm!
De ce cu eșecul nu te împaci?
Zicea un elev privindu-l isteț.
Dar el răspundea, întorcându-se: Taci!
Amenințându-l cu-n făcăleț.
În laborator, intră prins de friguri:
- Priviți cum gândește și lucrează stingher,
Elevul cu cap luminat, printre șiruri.
Veniți să-l lovim cu matricea de fier!
Profesore dragă, aceea-i Istrate,
Ce face vrăji într-un creuzet.
De ții la viață, stai mai deoparte,
Ori vrei s-ajungi să te trag cu oțet?
Nucleu benzenic ai să te faci!
Eu plec mai bine, și vin mai târziu.
Dar profu-i răspunse-ntorcându-se: Taci!
Și-un dinte-i sclipea ca argintul viu.
Pe scări, el striga, îndemându-i pe creste:
- Priviți unde-și află odihnă și loc
- Priviți unde-și află odihnă și loc
Elevul cu cap luminat, chiar el este,
Veniți să-l lovim cu tangenta de foc!
Măi profu', e Cobu, vorbind la rusnaci,
Zicea un elev, râzând cu dispreț.
Dar profu'răspunse-ntorcându-se: Taci!
Și Cobușceanu de colo: „Kaneț”!
Dar vai! Din pereții șubrezi ai școlii,
Se-ntruchipă un semeț, precum calfa,
Și-n loc să-l atingă pe la orgolii,
Îi trase un șut în... sinus de alfa.
- Ce fiară ciudată mă umple de spume,
Oprind vânătoarea elevului meu?
- Măi profu', e chiar elevul, pe bune!
Cu capul lui mare, umblând teleleu.
Elevul cu cap luminat, genialul,
Având pe creier pitici, vârcolaci,
Chiar el te-mpiedică, animalul.
Dar profu' răspunse-ntorcându-se: Taaaaci!
Mai bine ia clopoțelul și sună,
Până ce toți colegii tăi vin,
Cătați-mi acest genial chiar pe lună!
Și elevul sună, însă foarte puțin.
Slobozia, 28 mai 2016
pentru întâlnirea de 30 de ani de la terminarea liceului
Poezia parodiată
Mistreţul cu colţi de argint - Ștefan Augustin Doinaș
Un prinţ din Levant îndrăgind vânătoarea
prin inimă neagră de codru trecea.
Croindu-şi cu greu prin haţişuri cărarea,
cântă dintr-un flaut de os şi zicea:
- Veniţi să vânăm în păduri nepătrunse
mistreţul cu colţi de argint, fioros,
ce zilnic îşi schimbă în scorburi ascunse
copita şi blana şi ochiul sticlos...
- Stăpâne, ziceau servitorii cu goarne,
mistreţul acela nu vine pe-aici.
Mai bine s-abatem vânatul cu coarne,
ori vulpile roşii, ori iepurii mici ...
Dar prinţul trecea zâmbitor înainte
privea printre arbori atent la culori,
lăsând în culcuş căprioara cuminte
şi linxul ce râde cu ochi sclipitori.
Sub fagi el dădea buruiana-ntr-o parte:
- Priviţi cum se-nvârte făcându-ne semn
mistreţul cu colţi de argint, nu departe:
veniţi să-l lovim cu săgeată de lemn!...
- Stăpâne, e apa jucând sub copaci,
zicea servitorul privindu-l isteţ.
Dar el răspundea întorcându-se: - Taci...
Şi apa sclipea ca un colţ de mistreţ.
Sub ulmi, el zorea risipite alaiuri:
- Priviţi cum pufneşte şi scurmă stingher,
mistreţul cu colţi de argint, peste plaiuri:
veniţi să-l lovim cu săgeată de fier!...
- Stăpâne, e iarba foşnind sub copaci,
zicea servitorul zâmbind îndrăzneţ.
Dar el răspundea întorcându-se: - Taci...
Şi iarba sclipea ca un colţ de mistreţ.
Sub brazi, el strigă îndemnându-i spre creste:
- Priviţi unde-şi află odihnă şi loc
mistreţul cu colţi de argint, din poveste:
veniţi să-l lovim cu săgeată de foc!...
- Stăpâne, e luna lucind prin copaci,
zicea servitorul râzând cu dispreţ.
Dar el răspunde întorcându-se: - Taci...
Şi luna sclipea ca un colţ de mistreţ.
Dar vai! sub luceferii palizi ai bolţii
cum stă în amurg, la izvor aplecat,
veni un mistreţ uriaş, şi cu colţii
îl trase sălbatic prin colbul roşcat.
- Ce fiară ciudată mă umple de sânge,
oprind vânătoarea mistreţului meu?
Ce pasăre neagră stă-n lună şi plânge?
Ce veştedă frunză mă bate mereu?...
- Stăpâne, mistreţul cu colţi ca argintul,
chiar el te-a cuprins, grohăind, sub copaci.
Ascultă cum latră copoii gonindu-l...
Dar prinţul răspunse-ntorcându-se. - Taci.
Mai bine ia cornul şi sună întruna.
Să suni până mor, către cerul senin...
Atunci asfinţi după creste luna
şi cornul sună, însă foarte puţin.
Un prinţ din Levant îndrăgind vânătoarea
prin inimă neagră de codru trecea.
Croindu-şi cu greu prin haţişuri cărarea,
cântă dintr-un flaut de os şi zicea:
- Veniţi să vânăm în păduri nepătrunse
mistreţul cu colţi de argint, fioros,
ce zilnic îşi schimbă în scorburi ascunse
copita şi blana şi ochiul sticlos...
- Stăpâne, ziceau servitorii cu goarne,
mistreţul acela nu vine pe-aici.
Mai bine s-abatem vânatul cu coarne,
ori vulpile roşii, ori iepurii mici ...
Dar prinţul trecea zâmbitor înainte
privea printre arbori atent la culori,
lăsând în culcuş căprioara cuminte
şi linxul ce râde cu ochi sclipitori.
Sub fagi el dădea buruiana-ntr-o parte:
- Priviţi cum se-nvârte făcându-ne semn
mistreţul cu colţi de argint, nu departe:
veniţi să-l lovim cu săgeată de lemn!...
- Stăpâne, e apa jucând sub copaci,
zicea servitorul privindu-l isteţ.
Dar el răspundea întorcându-se: - Taci...
Şi apa sclipea ca un colţ de mistreţ.
Sub ulmi, el zorea risipite alaiuri:
- Priviţi cum pufneşte şi scurmă stingher,
mistreţul cu colţi de argint, peste plaiuri:
veniţi să-l lovim cu săgeată de fier!...
- Stăpâne, e iarba foşnind sub copaci,
zicea servitorul zâmbind îndrăzneţ.
Dar el răspundea întorcându-se: - Taci...
Şi iarba sclipea ca un colţ de mistreţ.
Sub brazi, el strigă îndemnându-i spre creste:
- Priviţi unde-şi află odihnă şi loc
mistreţul cu colţi de argint, din poveste:
veniţi să-l lovim cu săgeată de foc!...
- Stăpâne, e luna lucind prin copaci,
zicea servitorul râzând cu dispreţ.
Dar el răspunde întorcându-se: - Taci...
Şi luna sclipea ca un colţ de mistreţ.
Dar vai! sub luceferii palizi ai bolţii
cum stă în amurg, la izvor aplecat,
veni un mistreţ uriaş, şi cu colţii
îl trase sălbatic prin colbul roşcat.
- Ce fiară ciudată mă umple de sânge,
oprind vânătoarea mistreţului meu?
Ce pasăre neagră stă-n lună şi plânge?
Ce veştedă frunză mă bate mereu?...
- Stăpâne, mistreţul cu colţi ca argintul,
chiar el te-a cuprins, grohăind, sub copaci.
Ascultă cum latră copoii gonindu-l...
Dar prinţul răspunse-ntorcându-se. - Taci.
Mai bine ia cornul şi sună întruna.
Să suni până mor, către cerul senin...
Atunci asfinţi după creste luna
şi cornul sună, însă foarte puţin.