Zile tot mai scurte, rochii tot mai lungi,
un vals de toamnă sfâșie dorurile,
încă nu s-au aprins flăcările din sobă,
nici cele din inimă;
doar florile galbene privind peste gard
contrastează cu această melancolie;
în grădina pașilor nimănui
femeia a adormit legănându-se în șezlong,
visează fluturi;
poarta se întredeschide împinsă de vânt,
poftind pe alee un musafir:
toamna cu frigurile ei...
Slobozia, 24 septembrie 2016