In memoriam: Ioan Gyuri Pascu
Cu gust amar și cenușii erau uneori anii tinereților noastre,
dar cât de ușor își aflau alteori bucuria!
tu, vrăjitorule, știai să faci râsul să-nflorească!
Ierburi de leac presărai peste răni,
în Costineștiul studenției noastre,
pe care apoi l-am părăsit,
iar acum își trăiește ruina –
poate și asta te-a durut.
Îți repetam vorbele ca pe axiome,
ne însoțeau în nopțile luminate numai de lună,
în liniștea spartă de râsul nostru tânăr.
Apoi am crescut
și nu știu cum s-a-ntâmplat
de-am dat din râs în plâns...
Slobozia, 27 septembrie 2016