Vezi, ne pleacă iar cocorii,
purtând pe aripi dorul depărtărilor,
lăsând în urmă umbra iubirilor ne-ntâmplate...
pe ostrovu-acesta iarba a prins a rugini,
cotele apelor sunt în creștere,
o amintire pășește cu sfială între răsărit și apus;
doar magnoliile au înflorit a doua oară,
vestind izbânda unei duminici
când toamna miroase a poezie, a rugă și-a dragoste.
Știu, vine o vreme când toate pleacă spre un alt țărm,
dar eu nu cred în plecări,
deci pune-ți aripile de venire!
Slobozia, 02 octombrie 2016