Noi ne-am trăit tinereţea
jumătate gri jumătate incoloră
ne-am visat visele jumătate alb-negru
jumătate color
umblam îmbrăcate-n jeansşi-n tricouri
nu-mi amintesc să-mi fi cumpărat altceva din banii de studentă
în afară de cărţi şi ţigări
(Carpaţi, Dacia, Vickend de la bişniţă
Chesterfield după lovitura de stat
căreia ne-au zis să-i spunem revoluţie)
şi-odată un inel de argint cu piatră verde
de la magazinul Victoria
rămăsese fiindcă era prea mic şi nu venise nimănui
precum pantoful Cenuşăresei
tu aveai bani mai mulţi da-mi amintesc
cum te jenai să-i foloseşti de faţă cu mine
odată îţi mai rămăseseră
ne propusesem să mâncăm câte-o prăjitură
ni i-au furat în magazinul de bijuterii
unde intraserăm să ne limpezim privirea
de-atâta cenuşiu
noroc că apucasem să luăm bilete la teatru
în Grădina Icoanei o ţigancă cu-n plod atârnat
ne-a scuipat că nu i-am dat bani
m-am revoltat aş fi strâns-o de gât
tu păreai să iei lucrurile mai uşor
pe-atunci nu ştiam că şi Mântuitorul fusese scuipat
aud dragă M că eşti doctor cercetător
în chimie în fizică tu ştii
ai lucrări publicate aşa te vreau!
tu ai rămas ancorată în ştiinţa care ne-a scos peri albi
eu am cam lepădat-o nu fără regret
eu cu ficţiunea care-mi arată altă faţă a vieţii
poate una mincinoasă
desigur doamnă doctor suntem femei mature
avem copii mâine poimâine şi nepoţi
avem funcţii cărţi publicate
şi totuşi doamnă doctor
aş vrea să cred că şi tu ca şi mine ai rămas copila
îmbrăcată-n jeans
că n-ai uitat camera de cămin nici modulul
pe care depănam poveşti prin fum de ţigară la un pahar
să ştii dargă M că şi mie mi se spune doamna X
într-un fel sau altul cu titluri gărgăuni
aş vrea să le spun tuturor că eu am rămas absolventa
care în ultima zi de cămin
a zăcut în poziţia lui Budha în patul de sus
cu tavanu-n cap
vărsându-şi lacrimile-n sine
cea care ştia ca pe o premoniţie că tot ce-a fost
nu se mai întoarce
că nimic nicio piesă nu se va mai juca la fel
că altfel viaţa altfel se va scrie de-atunci pentru noi
pe cărări diferite
a doua zi
eu am plecat prima m-am bucurat
nu-mi place nu suport să rămân
tu ai rămas apoi mi-ai scris că îmi uitasem
două perechi de pantofi pe care i-ai luat
ghici pe care
(şi-acum mă mir că la vremea aceea aveam atâtea perechi de pantofi)
aşa doamnă doctor cercetător şi ce-oţi mai fi
să ştiţi că pentru mine-aţi rămas aceeaşi M
cu care plecasem într-o zi la teatru când
mediciniştii străini se distrau aruncând cu ouă de sus
pe tine unul te-a nimerit drept în păr
în părul acela pe care ţi l-aş fi tăiat de frumos ce era
ne-am întors am ratat piesa aceea
aşa cum uneori ne ratăm
întâlnirea cu viaţa…
Slobozia, 03 septembrie 2015