București, Sala Dalles, 21 martie 2018
În seara de 21 martie 2018, de Ziua Internațională a Poeziei, la Sala Dalles din București s-a celebrat poezia printr-o manifestare artistică de înaltă ținută, organizată de Editura „Eikon” (director Valentin Ajder) și Fundația Dignitas. Poeți „eikoniști” și nu numai au recitat din creații proprii, iar momentele muzicale au reprezentat bijuteria serii, asigurate de prezența compozitorului și pianistului Eugen Doga, o legendă vie a muzicii românești și universale, care ne-a încântat cu minunatele sale compoziții. Cu această ocazie s-a lansat și primul album (11 CD-uri) al compozitorului, apărut la editura „Eikon”.
M-am bucurat să mă aflu alături de maestrul Eugen Doga, o prezență încântătoare, modest și jovial, cu simțul umorului, să-i ascult muzica și în direct, să ascult creațile poetice și să recit, la rândul meu, poezia „Război” din cartea „Domnișoara Nimeni” apărută la aceeași prestigioasă editură. Nu a lipsit nici Eminescu, din care s-a recitat în română și engleză (Valentin Ajder și Bart Lommen), nici George Enescu, al cărui pian obosit trona la Sala Dalles, ca un semn al continuității artistice pe aceste meleaguri.
La finalul serii, ganduri si emotii impartasite. Multumim sponsorului www.vinuribune.ro
(comunicat al Fundației Dignitas)
La maison d'édition Eikon, en partenariat avec la Fondation Dignitas, a organisé une soirée spéciale consacrée à la parole inspirée et à la musique pleine d'émotion. Une rencontre avec le musicien Eugen Doga. La valse créée par lui, inclus dans la bande originale du film « Un accident de chasse », après le roman de l'écrivain russe Anton Cehov est appelé quatrième chef d'oeuvre musical du XXe siècle et a été inclus dans le patrimoine de l'UNESCO. Des poètes de tout le pays ont lu leurs propres créations. Moments spéciaux: Eugen Doga jouait symboliquement le piano de George Enescu; une lecture de la poésie d'Eminescu, en roumain et en anglais, dans la traduction spectaculaire d'Adrian George Sahlean; La poésie en français de Gia Iova; le cadeau symbolique du sculpteur Constantin Sinescu pour le compositeur Eugen Doga; poème flamand lu par Bart Lommen. Parmi les invités: l'Ambassadrice Iuliana Gorea-Costin, Conseillère auprès du Haut Représentant du Gouvernement roumain pour la République de Moldova; Rodica Precupetu - la Fédération mondiale des associations, centres et clubs UNESCO; Bart Lommen, conseiller européen en matière de subventions et de développement de projets dans le domaine de la culture. Ils ont donné au public des poèmes et des émotions: Florentina Dalian, Laura Dan, Eliza Macadam, Simona Lazar, George V. Precup, Gia Iova et d'autres.La maison d'édition Eikon a présenté des livres et le premier album (11 CD) Eugen Doga. Modérateur, Valentin Ajder, directeur de la maison d'édition Eikon. À la fin de l'événement, des pensées et des émotions partagées. Merci au sponsor www.vinuribune.ro” (comunicat al Fundației Dignitas)