Slobozia, 28 martie 2018
Ieri - întâlnire cu elevi ai claselor a IX-a și a X-a de la Liceul Pedagogic „Matei Basarab” și a VIII-a de la Colegiul „Mihai Viteazul” din Slobozia.
Le spuneam celor de a opta că oamenii învățați vor trage lumea înainte.
- Ce înseamnă „a trage lumea înainte”? - a venit prompt întrebarea unei eleve.
Simplul fapt că s-a pus întrebarea înseamnă un pas înainte. Ca, de altfel, și întrebarea unei alte eleve: de unde poate cumpăra cărțile mele. Cine cumpără cărți (ca să le citească, altfel de ce să cheltuie) nu pune frâne lumii, dimpotrivă.
Liceenii mă ispitesc în fel și chip.
- Când erați elevă, erau blugi rupți? :)
- Erau, dar asta pentru că eram săraci și nu aveam cu ce să ne luăm unii noi, nu pentru că dădeam o grămadă de bani pe haine mâncate de rațe.
Râd tare.
- Doamna, știți la ce avem noi cele mai slabe rezultate? La sport. Suntem chiar corigenți.
Ei, asta nu mi-a plăcut. Aș fi înțeles la matematică sau la chimie. Le spun că noi iubeam sportul și că era singura materie la care puteam obține 10 ușor. S-au schimbat vremurile, pe alocuri nu în bine.
În rest vorbim de-ale literaturii, eu le citesc „De râsul CUCILOR”, ei din „Domnișoara Nimeni”. Mă întreabă ce cred despre Cărtărescu, care-i cartea mea preferată, cum mi-a venit să mă apuc de scris, dacă scriu mai bine când sunt veselă sau tristă. Și altele. Îmi povestesc și despre preocupările lor extrașcolare, despre un concurs de reprezentare a tradițiilor românești în Bulgaria, îmi arată diploma...