Îți las gândul meu ca pe un semn de carte,
să-l pui înre două file: una cu iubire, una cu trădare,
îți mai rămâne o umbră pe ostrovu-acesta obosit
prin care-au început să se precipite toate -
de-ale primăverii, de-ale castanilor, de-ale florilor de salcâm...
În vârful unei crengi, se ițește o lună nouă - semn bun!
Foșnetul ierbii s-a stins, clipocitul apei îngână un plâns înăbușit -
o părere.
Îți las jumătate de ostrov - fă cu el ce vrei!
Numai nu-l asculta în nopțile de vară!
Poți gusta din toți pomii
(Îl iau eu pe cel interzis)
și lasă o urmă adâncă-n nisip,
ca semn al celor ce pleacă și vin
uneori prea, uneori atât de, uneori nedrept de
târziu!
Slobozia, 03 mai 2018