Lunca. Pe vremea copilăriei, nici nu realizam câtă bogăție mi-a oferit comuna Munteni-Buzău, cu lunca ei care se sfârșea departe, acolo unde începea orzul, pe care zburdam cât ținea ziua (exceptând momentele când eram la școală sau când învățam), cu lacul „de peste vale”, pe care veneam patinând, ori dându-ne pe gheață așezați pe ghiozdanele transformate ad-hoc în sănii. Munteni-Buzău – cu oameni harnici, așezați, săritori, credincioși, satul „cu cruci la fiecare colț de stradă” (cum s-a exprimat dirigintele meu din liceu, atunci când am spus de unde vin).
Iată, acum, lunca noastră transformată într-un modern stadion, pregătit de sărbătoare în 30 iunie 2018, așteptându-șii fiii, care mai tineri, care mai vârsnici, unii venind din sat, alții de pe la oraș, mai de aproape, ori mai de departe, dar dornici să se întâlnească, să-și amintească, să-și felicite sărbătoritul.
Nea Ghiță. Așa-l știe lumea, iar el nu se supără. Deși e nonagenar, deși mulți din cei care i se adresează astăzi „se încălțau cu fesul pe dos” când el conducea C.A.P.-ul din Munteni (prietenia româno-chineză). N-am auzit pe nimeni spunându-i, pe vremuri, „tovarășul Ghiță”, nici, mai în zilele noastre, domnindu-l, după obicei. Nea Ghiță, zis așa simplu, este un simbol pentru comună, un model pentru generațiile mai tinere, aproape o legendă vie. După intensitatea aplauzelor și aclamațiilor s-a văzut și că oamenii l-au iubit. Căci nu-i suficient să fii „cineva”, să fi făcut destule lucruri bune, ca oamenii să te și aprecieze, să-ți recunoască meritele și să te iubească. Ca o încununare a meritelor sale, atât în calitatea deținută de președinte de C.A.P, cât și în cea de președinte al echipei de fotbal „Victoria Munteni-Buzău”, de cândva și de mai ieri, echipă care a avut chiar onoarea de a juca în divizia C, Primăria comunei și Consiliul Local au acordat domnului Gheorghe Ghiță (nu-i altul, tot de Nea Ghiță-i vorba) titlul de Cetățean de Onoare, într-o ceremonie care a avut loc pe stadion, acolo unde lui i-a plăcut mai mult.
Fotbalul. Au ținut să-i fie alături la acest eveniment echipele de fotbal de ieri și de azi, astfel că întâlnirea a debutat cu un meci „old-boys”, adică foști jucători ai celor două echipe care au reprezentat comuna de-a lungul timpului: „Unirea” și mai cunoscuta „Victoria-Munteni-Buzău”. „Băieții”, trecuți de 50 de ani, unii chiar de 60, s-au descurcat admirabil. Chiar și mie, care nu iubesc fotbalul (nu daaați!) mi-a plăcut să urmăresc meciul. Asta poate și pentru că aveam în teren câțiva foști colegi de școală sau numai de joacă, din copilărie. Că meciul s-a terminat cu 4-0 n-are nicio importanță, nici măcar a cui a fost victoria, căci s-a jucat pentru spectacol și în cinstea lui Nea Ghiță. În teren s-a aflat chiar și o familie: fotbalistul Mihai Ene, tată, fiica acestuia – Andreea Ene, arbitru la centru (care l-a și taxat pe domnul tată cu un cartonaș galben, bravo ei!) și fiul, Laur Ene, portar. Arbitri de tușă au fost tot două tinere: Raluca și Maria, prietenele Andreei.
La final au intrat în teren și „young-boys”, generația de astăzi. Alt ritm, altă vibrație. Dar nici măcar asta nu e important.
Poveste fără sfârșit. Important este că acest frumos eveniment a dat prilejul mai multor generații să se (re)întâlnească, să se adune pentru un scop comun, să se bucure împreună. Totul a decurs într-o atmosferă curată, elegantă, prietenoasă, nicidecum „de stadion”. Numai vorbe bune, muzică, aplauze, urale și bucurie. Și m-am gândit că, dacă asta ar fi atmosfera stadioanelor de obicei, mai că m-aș încumeta și eu să merg mai des.
La ceremonia de acordare a titlului de cetățean de onoare, au luat cuvântul câțiva vorbitori, printre care m-am aflat și eu, scriitorul Titi Damian, venit de la Urziceni, special pentru asta, domnii Toader Vasile, Ion Paraschiv și Gheorghe Soare. Domnul Primar Florin Stan a cuvântat, cum îi e obiceiul, foarte scurt și la obiect, dumnealui fiind dintre cei (rara avis!) care preferă să facă, în loc să vorbească.
Mai, mai să ne prindă ploaia, dar parcă și timpul a ținut cu oamenii din Munteni-Buzău, de-abia când ne-am împrăștiat au început să vină câteva picături. Dar a fost timp ca toată lumea să-i cânte sărbătoritului „Mulți ani trăiască”.
Pentru mine, prezența la acest eveniment a însemnat și bucuria și emoția revederii unor foști colegi (cu unii, nu mă mai văzusem de la 14 ani, când am terminat școala generală, cu alții, mult prea rar): Nelu Dumitru, Mariana Stoica (Diaconescu), Gelu Dobre, Costel Moise (Gelu și Costel au și jucat fotbal la old-boys), Lili Anton și alții pe care-i rog să mă scuze, dacă îi voi fi uitat aici. Dar îi port în suflet, așa cum ne purtăm copilăria.
Discoteca.
Nu s-a terminat aici, seara, începând cu ora 22:00 și până spre dimineață, nostalgicii anilor 80 au avut ocazia de a se revedea la „megadiscoteca” anilor 80. S-a ascultat muzica acelor ani, s-a dansat, cei de o anumită vârstă au venit și cu fiii/ fiicele lor – generația în jurul vârstei de 20 de ani - și au sfârșit prin a se încinge la horă. Îmi exprim marele regret de a nu fi putut fi prezentă la discotecă, motive personale m-au împiedicat, dar promit să nu mai absentez cu prima ocazie. Informațiile despre discotecă le am din relatările celor prezenți.
A doua zi, de dimineață, 15 elevi aleși dintre cei cu rezultate notabile la capitolul educație au plecat în excursie, sponsorizați de comunitate, timp de 4 zile în județul Vâlcea, unde au fost cazați la Mănăstirea Cozia și au vizitat obiective turistice interesante. Copiii au fost prezenți și la stadion, frumos îmbrăcați în tricouri marcate : „Munteni-Buzău, poveste fără sfârșit, 1882”.
Concluzie.Când lucrurile frumoase se întâmplă, mai tragem o speranță, mai nădăjduim că nu-i totul pierdut. Să spunem că meritul organizării evenimentului a aparținut unui om care a pus mult suflet, care a muncit și s-a străduit enorm, domnul Cristi Anton care, de fapt, a și moderat întreaga desfășurare de forțe.
Felicităm pe toți cei care au contribuit, într-un fel sau altul, la organizarea acestui moment cultural, sportiv, social, pe toți cei prezenți, și îi urăm lui Nea Ghiță ani mulți, cu sănătate.
Florentina Loredana DALIAN
Slobozia, 04 iulie 2018
(* Sintagma nu-mi aparține)