Quantcast
Channel: Florentina Loredana Dalian
Viewing all articles
Browse latest Browse all 760

Clubul Umoriștilor Constănțeni „Prăvălia cu umor” la a zecea aniversare. Lansare de carte „Fabrica de umor”

$
0
0




Constanța, 03 noiembrie 2018










O idee care s-a născut acum zece ani (chiar mai mulți), discutată la modul teoretic la o cafea pe malul mării, între patru oameni cu preocupări diferite (un inginer programator, două doctorițe și o ingineră chimistă), dar având ca numitor comun dragostea pentru literatură și umor, s-a materializat, a prins contur și s-a dezvoltat ulterior datorită multor alți oameni având aceeași pasiune. „Crazy Horse” - așa se numea localul elegant, unul dintre locurile în care Dan Norea, Simona Calllas (Dobrescu), Elia David (Alina Vald) și subsemnata au tot frământat ideea. Crazy horse, crazy people...

          Dan Norea a preluat frâiele, a făcut demersurile legale, a cooptat oameni și el știe ce-a mai făcut, astfel încât în 13 decembrie 2008, prin semnăturile a 13 membri fondatori,  a luat ființă clubul care sâmbătă, 3 noiembrie 2018, a serbat împlinirea a zece ani de existență. Zece ani în care s-au petrecut lucruri frumoase, în care CUC-ul a crescut an de an, cucii au crescut și ei, s-au înmulțit chiar, au obținut rezultate frumoase la concursurile umoristice din țară, au publicat cărți individuale sau volume colective.

          Întâlnirea de sâmbătă a avut, de fapt, două scopuri principale: sărbătorirea a zece ani de activitate și lansarea celui de-al cincilea volum colectiv intitulat „Fabrica de umor”, sponsorizat de firma „Celco” din Constanța, producător de BCA (beton celular autoclavizat), mortar, adezivi etc.

          Întâlnirea a fost prezidată de președintele Uniunii Epigramiștilor din România, distinsul umorist George Corbu, și a avut și alți invitați de onoare: umoristul Laurențiu Ghiță, redactorul-șef al revistei „Epigrama”, pe domnul director al firmei „Celco”, Ion Secăreanu, pe domnul primar al Constanței, Decebal Făgădău.

Amfitrioni au fost: Ananie Gagniuc, președinte de onoare al CUC (conform propriilor spuse: „Iată, am ajuns să am rol de oușoare, particip, dar nu mă bag), Dan Norea, președintele executiv CUC, Ion Tița-Călin, vice-președinte CUC, jurnalist, „liantul” dintre CUC și sponsorii volumelor colective și „cancelarul” Petru Brumă.

          Ion Tița-Călin a făcut prezentarea companiei Celco, aceasta fiind completată de domnul Ion Secăreanu. Primarul Făgădău a „făgădăluit” (ca urmare a cererii lui Gagniuc) ceva legat un viitor festival de umor în Constanța și a felicitat, în discursul său, atât compania Celco, cât și Clubul Umoriștilor.

          La propunerea lui Dan Norea, s-a păstrat un moment de reculegere pentru Ana Ruse (fost membru CUC, unul din cei 17 autori din „Fabrica de umor”),  trecută recent la cele veșnice.

          A urmat momentul cel mai interesant al zilei: recitalul invitaților. În ordinea intrării în scenă: Florin Alexandru, Traian Brătianu, Petru Brumă, Simona Callas, Florentina Loredana Dalian, Ananie Gagniuc, Laurențiu Ghiță, Dan Norea, Constantin Iordan, Leonte Năstase, Luminița Scarlat, Luciana Șerban, Liliana Stoica, Ligia Stemate (citind din creația Anei Ruse), Ion Ruse, Ionuț Daniel-Țucă, Marian Avramescu (caricaturistul care este și realizatorul copertei „Fabricii de umor” ca și al altor două volume colective precedente), George Corbu, Claudiu Caraiman, Claudiu Conțevici, Aurel Lăzăroiu. Momentele muzicale au fost asigurate de Laurențiu Marinescu. Caricaturiștii Leonte Năstase și Marian Avramescu au desenat tot timpul, realizând portretele-caricaturi ale cuvântătorilor.

          Trebuie remarcat faptul că acțiunea s-a bucurat de un public numeros (în jur de 150 de persoane) și receptiv care s-a delectat pe parcursul a mai bine de trei ore cu satira și umorul furnizat de „Fabrica de umor”.

          Din mass-media, am remarcat prezența doamnei Steliana Bajdechi, redactor la Radio România Constanța, care a luat scurte interviuri și a prezentat manifestarea la radio.

          Pentru marcarea momentului, s-au oferit medalii aniversare și brevete. 



          Întâlnirea s-a încheiat cu o agapă între prieteni, care a constituit un bun prilej de a rememora momentele frumoase trăite/ construite împreună, de a ne exprima impresiile și de a pune la cale alte noi frumoase năzbâtii literare/ umoristice.

          Felicitări tuturor pentru aportul la un eveniment cultural de înaltă ținută artistică!


Articol apărut în Mangalia News



Florentina Loredana DALIAN

Slobozia, 04 noiembrie 2018





Inițiatorii proiectului CUC: F. L. Dalian, Dan Norea și Simona Callas

Viewing all articles
Browse latest Browse all 760

Trending Articles


Garda Felina Sezonul 1 Episodul 6


Doamnă


BMW E90 invarte, dar nu porneste


Curajosul prinț Ivandoe Sezonul 1 Episodul 01 dublat in romana


MApN intentioneaza, prin proiectul sustinut si de PSD, sa elimine...


Zbaterea unei vene sub ochii


Film – Un sef pe cinste (1964) – Une souris chez les hommes – vedeti aici filmul


pechinez


Hyalobarrier gel endo, 10 ml, Anika Therapeutics


Garaj tabla Pasteur 48