Mărgăritare de la cititori: scriitorul Valentin Nicolițov despre „Ostrov”
![]()
![]()
Ed.Detectiv literar, Buc.2019
Florentina Dalian scrie proză scurtă, dar şi roman, scrie poezie în stil clasic, dar şi poezie de sorginte niponă. Am cunoscut multe din realizările sale şi de fiecare dată mi s-a confirmat existenţa unui talent deosebit de povestitor, atât în proză, dar şi în versuri.
De această dată poemele cuprinse în volumul Ostrov mă surprind în mod deosebit.
Dar trebuie să încep cu o comparaţie. Comparând-o cu alte volume de versuri citite de mine în ultimii ani, cartea Loredanei Dănila reprezintă un cert succes literar. Şi când spun asta am în vedere mai ales două elemente:
-Există poeţi adevăraţi, dar şi o sumedenie de poeţi falşi. Poeţii falşi realizează poeziiile ca pe o înşiruire de metafore care curg fără sens fiindcă nu se referă şi nu se leagă de nimic din sufletul nostru, mai bine spus acele poezii nu conţin niciun mesaj adresat cititorului şi nu există în ele niciun fir călăuzitor de la început şi până la sfârsitul poemului. În ultimii ani am citit multe astfel de volume de versuri care nu au fost în stare să-mi comunice nimic deosebit, niciun sentiment, doar o înşiruire de vorbe, o lungă vorbărie. Unii din aceşti autori de poezie, din lipsă de talent şi pentru a fi competitivi în faţa cititorilor, au mai introdus în aşa-zisele lor poezii unele texte cu sexualitate exprimată făţiş sau chiar cu un erotism vulgar. Când nu ai talent trebuie să atragi şi tu cu ceva.
-Există însă şi altfel de poeţi, printre care se numără şi Florentina Dalian care au o bunăcuviinţă, o pudoare în rostire, deoarece poezia ţine de partea intimă a fiinţei lor. La aceşti poeţi poeziile de iubire au o sinceritate deosebită a sentimentelor. Dacă ar fi să-mi amintesc zicala că Un om valorează atât cât iubeşte aş putea completa că Un poet valorează atât cât iubeşte, iar versurile lui valorează doar atunci cînd exprimă cu limpezime acest sentiment. Să vedem ce ne spune Florentina Dalian în poeziile sale.
Amintesc ce spunea scoţianul David Hume: Frumuseţea nu este un atribut al lucrurilor în sine. Există doar în mintea celor care le contemplă. Dar pentru a descoperi frumusetea din suflet poetul trebuie să dea dovada de talent fiindcă partea intimă a fiinţei umane nu se poate dezvălui usor, este nevoie de inspiratie şi talent. Poezia se naşte din meditaţie, dar şi din inspiraţie. Multi oameni pot să mediteze, dar puţini sunt inspiraţi, spunea Victor Hugo.
În poezia Asediul cuvintelor poeta aşteaptă să asculte ce-i spune iubirea:
Îmbrăţişează-mă în cuvinte!/ Iar eu voi tăcea...
Uneori cere un simplu gest de iubire şi crede că acesta ar fi suficient (Secretul zamblei roz):
Atât de puţin ne trebuie uneori,/atât de puţin ca sufletului să-i crească aripi?/ e de ajuns o zambilă roz...
Fiecare poem din acest volum are un cadru propriu, un moment de desfăşurare şi în final impune o anumită concluzie. Poeta visează un loc departe de lume şi de timp un Ostrov, un tărâm unde, deşi este singură, îşi poate reanaliza visele şi melancoliile, aşteptările.
În secvenţa 19 din Ostrov poeta defineşte simplu modul în care se izolează de lume:
Se făcea că plecasem pe o insulă pustie./...îmi luasem zborul fluturilor din satul copilăriei-/ pentru zi/ cântecul greierilor şi mirosul Reginei Nopţii-/pentru seară/ şi amintirea ta –pentru totdeauna.
În secvenţa 28 din Ostrov poeta suferă de un sentiment de zădărnicie:
În visul acela zburam către tine,/erau nişte trepte dar,/nici una nu urca, nici alta nu cobora, /nişte oameni îmi zâmbeau parşiv,/ dar nicio mână nu mi se întindea.
Aşa că în poemul Gustul cireşelor amare poeta va concluziona firesc:
Dintr-o iubire imposibilă, / tot ce rămâne e gustul / cireşelor amare.
În poemul Nimic poeta simte scurgerea inevitabilă a timpului:
Nu, nu se întâmplse nimic!/ Atâta doar că venise toamna/ (dar asta ştiam deja)/ şi tu/ trecuseşi ca un vis frumos prin dreptul geamului.
Melancolia sa parcă izvorăşte şi din neputinţa de a găsi sau regăsi o iubire secretă şi îndelung aşteptată. Pe acest Ostrov doar Dumnezeu este o entitate ce conduce destinele noastre, deşi nu ştim care sunt acestea. Ostrovul poetei poate fi asemuit chiar cu sufletul ei în care se petrec toate aşteptările, chiar dacă multe sunt la doar la nivel de vis şi nu par să aibă o realizare concretă.
Dar aşa sunt majoritatea poeţilor , preferă să viseze la o lume a lor în care să iubească şi să fie iubiţi.
Pentru final redau o concluzie din secvenţa 14 din Ostrov:
...închizi cartea, o aşezi alături,/ tragi cortina peste osteneala zilei, peste aşteptări.../ Pesemne şi mâine va mai fi o zi.
Este aceeaşi concluzie la care ajunge şi Scarlett O Hara, în ultima scenă din filmul Pe aripile vîntului:
Şi mâine va mai fi o zi.
Dacă aş fi fost întrebat eu aş fi pus această poezie la finalul ciclului Ostrov după secvenţa 37.
..........................................................................................................................................................
P.S. E foarte frumoasă poza de pe coperta IV cu umbrela japoneză. Şi nu se aseamănă cu a gheişelor deşi şi ele cîntă, dansează şi spun poezii!
P.P.S. În locul pianistului mexican Cortazar eu îl prefer mai mult pe polonezul Frederic Chopin. Am nişte CD-uri cu muzica lui la casa de la ţară unde merg să-l pot asculta în linişte, departe de lumea dezlănţuită! Felicitări pentru cartea aceasta atât de frumoasă! Văd că şi dl Firiţă Carp a făcut-o frumoasă!
Valentin Nicolițov
București, 17 mai 2019