În Revista Culturală „Leviathan”
Subiect: Despre trecutul OZN-urilor și reacția pământenilor la apariția acestora și a extratereștrilor aferenți
Data: 04 iulie 3019
Acum mai bine de o mie de ani, oamenii credeau sau nu credeau în existența vieții extraterestre și a obiectelor zburătoare neidentificate. Și toți aveau dreptate. Ăia care credeau - fiindcă e bine să creadă omul în ceva. Cei care nu credeau, fiindcă nu poți crede în ceva neidentificat. Despre întâlnirile cu extratereștri s-au găsit în arhive multiple relatări, care mai de care mai lămuritoare, conform principiului 200 al termodinamicii: „Na-ți-o frântă, că ți-am dres-o!” Sau poate al mecanicii? În fine, nu contează. Una dintre aceste dovezi scrise relatează cu lux de amănunte despre întâlnirea extraterestrului W-K-McCoy cu multpreaterestrul Gheorghe MacArie.
Era într-una din verile toride așa cum au fost dintotdeauna în Bărăgan, iar Gheorghe MacArie (prescurtat McAry) se afla la arie, adică în locul unde lumea, de obicei, muncea din greu ogorul. Era pe la ora prânzului așa și McAry trăsese tractorul la umbră și acum se odihnea și el lângă un pahar de țuică de prună, cum era obiceiul și tradiția. Deodată, în raza lui vizuală s-a precipitat un contur nedefinit și neidentificat despre care McAry a crezut mai întâi că e Fata Morgana. Asta era un fel de arătare care se arăta destul de des prin câmpie, în verile toride, pe la prânz, să tulbure somnul de frumusețe al țăranului obidit. Dar când s-a uitat mai bine și cu ochiul cu care vedea, McAry a conchis că e o arătare ne-mai-arătată pe tărâmul acela. Și cum sta el și cugeta într-o rână, întrebându-se în ce categorie să includă dihania, pentru a face rapid un scenariu de acțiune pentru situații de urgență, deodată s-a pomenit cu gujelia neidentificată fix în nasul lui. Trebuie spus că McAry avea un nas foarte fin, te mirosea de la o poștă ce hahaleră de om ești, dar în cazul acela nu i-a mirosit a nimic.
Stârpitura, înaltă ca la vreo 50 de centimetri, drept care Gheorghe o privea de sus, stând jos, adică în poziție culcată și rezemată-n cot, i-a întins un fel de mână și s-a prezentat pe limba lui Gheorghe din strămoși:
- McCoy!
După ce l-a studiat atent preț de câteva secunde, McAry a conchis:
- Mde... aduci oleacă, semeni, ce să să zic?
- Eu sunt de pe altă planetă și am venit să te răpesc, să facem studii pe tine.
- Bine, zise Gheorghe, dar înainte să mă răpești, șezi colea și bea și tu un pahar de țuică; mă gândesc că pe la voi nu s-o fi făcând. Ia, să te mai întremezi și tu, că, la cum arăți, zici că n-ai mai mâncat și n-ai mai băut, de când te-a înțărcat biata mumă-ta, aia de pe altă planetă. Da'mă gândesc că nici ea n-a prea avut lapte, săraca. Ce mâncați, mă amărâților, pe planeta aia a voastră, de arătați ca după Hiroshima?
- Hiroshima, fucking war! - se indignează McCoy, amintindu-și ceea ce învățase la istorie despre barbarii de tirani pământeni.
- Să trăiești! Că înțeleg că fuckingu-ăsta e un fel de „săru-mâna” la voi. Da'nu-i nevoie să-mi mulțumești. Așa-i obiceiul la noi, asta ține de ospitalitatea românească, despre care bănuiesc c-ați auzit până și voi, așa neadăpați cum sunteți. Custom, tradition, înțelegi? Na, ia și gustă!
Acestea fiind zise, îi și umplu „păhărelul”, o cană de tablă pe care o găsi la îndemână. McCoy, crezând că-i apă, o substanță despre care auzise că se află în mari cantități pe planeta Pământ și care, mai mult, era un fel de element vital pentru existența pământenilor, luă cana și o dădu realmente pe gât, spre indignarea lui Gheorghe care îi reproșă, cu lacrimi în ochi, că avea cana aia de la bunică-su, singura amintire, și el, cu mintea lui de McCoy o făcuse să dispară cât ai zice... mă rog, și l-a lăsat fără moștenire, că dacă se enervează, îl lasă el fără moștenitori, și alte bălăcăreli asemenea, din care McCoy n-a înțeles o boabă, nu că l-ar fi interesat.
Cât despre acesta, cu tabla s-a descurcat el cum s-a descurcat, corpul lui fiind fabricat astfel încât să asimileze orice metal, sau element, chiar și pe cele radioactive, fără probleme; în schimb, cu țuica i-a fost mai greu, simțind că i se împânzesc toate circuitele într-o ceață deasă. După ce și-a împleticit picioarele într-un dans care părea mai mult un fel de ritual african, a încercat să ajungă la navă, dar aceasta l-a rejectat, nerecunoscându-i amprenta parfumată și într-o clipă a dispărut în Univers, lăsându-l pe extraterestrul McCoy pradă capriciilor lui Gheorghe. Acestuia, după ce a încercat să-l folosească pe extraterestru la muncile câmpului, văzând că nu-i bun de nimic, i-a venit în cele din urmă ideea să scoată bani frumoși de pe urma lui, ducându-l la circ și punându-l să înghită tot felul de obiecte din metal, de la căni până la cuțite, topoare și săbii, iar numărul de excelență era acela în care McCoy executa dansuri rituale africane, după ce înghițea un Kil de țuică, cu cană cu tot.
Conform izvoarelor istorice, acesta se pare că a fost începutul invaziei extraterestre pe Pământ, întrucât McCoy reușise să ia legătura prin telepatie cu semenii săi și le-a transmis acestora informații prețioase despre licoarea fermecată a pământenilor, numită „țuică”, naiba știe de ce. Și astfel, una câte una aterizau OZN-urile în Câmpia Bărăganului și apoi, când n-au mai avut loc, și prin împrejurimi, până ce au invadat toată planeta, de nu mai știi astăzi să faci deosebirea dintre un McAry și un McCoy. În încheiere ar mai fi de spus că și în zilele noastre oamenii de știință se străduiesc să cerceteze efectul țuicii asupra extratereștrilor, dar nu s-a ajuns încă la o concluzie unanimă.
Florentina Loredana Dalian
Slobozia, 05 iulie 2019