Festivalul Național de Umor și Concursul Internațional de Caricatură,Concursul Național de Epigramă, Urziceni, 6-8 decembrie 2019
Nimeni să nu aibă pretenția de la umoriști – fie că sunt scriitori (de proză, poezie umoristică, epigramă) sau caricaturiști – nimeni să nu aibă pretenția de la ei să trateze lucrurile în mod obișnuit, „ca niște oameni normali”. Dar nici să nu-și închipuie careva că arta aceasta (includem aici toate subspeciile umoristice, atât literare, cât și grafice) e la îndemâna oricui. E adevărat că umorul are un impact mai mare asupra publicului larg, pe de o parte deoarece se simte o nevoie acută de umor, binecuvântat balsam pentru minte și suflet, într-o lume tot mai încrâncenată și mai supusă presiunilor de tot felul, pe de altă parte, întrucât e mai ușor accesibil chiar și publicului neavizat și fără o instruire înaltă. Desigur, e mai ușor de înțeles o caricatură, decât o pictură de Picasso ori Dali. Ceea ce nu o face, totuși, mai puțin valoroasă, presupunând că cele două suportă termeni de comparație. Sunt destui încrâncenați care pretind că umorul nu-i de nasul lor, li se pare că ar fi mai puțin scriitori ori alt fel de artiști dacă râd la o glumă bună (vorbim de umorul de calitate, nu de toate făcăturile cu pretenții de umor care abundă în spațiul public). Aceștia, încrâncenații, scorțoșii, înțepații, strâmbă din nas, cu aerul că au înghițit o cobiliță sau că au mirosit ceva ce nu le place, atunci când au de a face cu umorul (de calitate, repet, altfel, le-am da dreptate), nu cumva să se ia și la ei și să-i compromită definitiv. În realitate, nu sunt decât niște bieți limitați, cărora umorul nu le spune nimic, pentru că ei sunt lipsiți de cea mai edificatoare trăsătură ce dă măsura inteligenței unui om, și anume simțul umorului. Dacă vă aflați printre aceștia (sperăm și credem că nu!), nu citiți mai departe! Acest articol se adresează celor care gustă umorul (slavă Domnului că în țara noastră procentul este încă mare!) și este despre cei care îl creează și îl promovează. Despre această normală „anormalitate” a umoriștilor, care, dincolo de „nașterea” și expunerea către public a creațiilor, sunt oameni cât se poate de serioși, adeseori triști în sinea lor, greu încercați de probleme, dar care au ales să prezinte semenilor latura amuzantă a vieții, nu pe cea întunecată, care au ales să râdă de probleme, gândind că ele oricum vin și că astfel, râzând, poți să le depășești mai ușor. E deja o banalitate să mai spun că umorul e terapie, și totuși – un adevăr.
La Urziceni (județul Ialomița) are loc, din 1996 încoace, o manifestare care, prin calitatea invitaților săi și a artei prezentate acolo, a depășit demult granițele județului și chiar ale țării. Să nu ziceți că spun vorbă mare, cele afirmate se pot verifica în presa vremii și în Cartea de Onoare a Casei Municipale de Cultură Urziceni, locul care găzduiește această acțiune de marcă, fiind cunoscută generic și sub titlul „Revelionul caricaturiștilor” (inițial concursul a cuprins numai caricatură, primul președinte de juriu fiind Horațiu Mălăele).
Recitind cele scrise până aici, constat că, de fapt, n-am spus nimic. Am vorbit generalități, am spus de manifestări (care „au loc”), de instituții etc. Dar esențialul nu l-am spus, că doar nu locurile, clădirile, instituțiile fac lucrurile să se miște. În spatele oricărei manifestări de acest fel stau oameni. Când e vorba de una de o astfel de anvergură, vorbim deja de supra-oameni, mai exact, în cazul nostru, de un supra-om, pe numele său Nicolae Petrache. Și n-am zis „supra-om” nici ca să-l măgulesc, nici ca să-i ridic vreo statuie (știm noi cui și la ce folosesc statuile, de obicei) și nici nu m-am referit la faptul că ar avea oarece dotări supra-omenești, înzestrare de la natură, nu, e și el, un om ca noi toți: mai așa și mai altfel, mai cumva, mai altcumva etc. Epitetul acesta se datorează tenacității, voinței și priceperii pe care le depune (aproape de unul singur) pentru ca aceia veniți din toate colțurile țării (sau lumii) să aibă parte de momente încântătoare, să se simtă bine, iar publicul din Urziceni (pe care eu l-am considerat întotdeauna un public avizat) să fie răsfățat, măcar o dată pe an, cu literatură și grafică de cea mai bună calitate.
Înțeleg, totuși, că domnul Petrache a avut și două ajutoare: pe doamnele colege Aurelia și Nela, că au existat și niște sponsori, dintre care am reținut: Primăria Urziceni, firma „Avon”, un fost coleg de-al Nicului și un Mare Anonim (cam bănuiesc eu ce poamă se ascunde după anonimul ăsta care, pe lângă că e foarte deștept și generos, mai e și modest/ smerit, o fi unul și același care „pompează” în revista „Helis” sub pseudonimul „Anonim Urziceni”. Ori o fi altul, dar, oricum ar fi, cinste lui, cinste lor, tuturor celor care au înțeles că educația și cultura nu se fac fără bani, cu atât mai mult cu cât aceia care oferă sunt persoane, nu instituții!). Dar să purcedem la descrierea, pe scurt, a momentelor festivalului!
Seara de vineri, 6 decembrie 2019, a fost alocată lansărilor de carte umoristică, prezentării invitatului special și recitalului umoristic al celor prezenți. Din Canada, s-a luat legătura cu Sorin Finchelstein, unul dintre concurenți, care a fost convins ca a trimis lucrari, a vrut sa concureze, dar nu a reusit - tehnic vorbind, și care a adresat câteva cuvinte celor prezenți și a citit epigramă; Ionuț-Daniel Țucă a dat citire unei prezentări a creației acestuia, prezentare făcută de domnii George Corbu și Mihai Batog-Bujeniță. Apoi, Nicolae Petrache l-a prezentat pe invitatul de onoare al acestei ediții: caricaturistul și epigramistul Andy Ceaușu, născut și format în România, dar plecat de câteva zeci de ani în Israel unde, ca inginer electrotehnist, proiectează linii de (foarte) înaltă tensiune. Desigur, pe tot parcursul evenimentului, participanții s-au bucurat de expoziția de caricatură, semnată de el, precum și de cele mai bune caricaturi selectate dintre cele trimise de ceilalți concurenți la concurs. A urmat recitalul celor prezenți.
Cărțile lansate au fost:
„Tăvălugul fericirii” de Gheorghe Bâlici, Chișinău, o carte care, pe lângă faptul că trebuie să fie foarte bună, având în vedere autorul său, are și un aspect cât se poate de elegant și de atractiv, având pe prima pagină fotografia frumosului basarabean; prezentarea cărții au făcut-o Ananie Gagniuc și Vasile Larco;
„Tușe rondelistice” de Ionuț-Daniel Țucă, prezentare Ananie Gagniuc;
„De râsul CUCilor”, autori Ananie Gagniuc și Florentina Loredana Dalian, nicio prezentare, am povestit eu cum l-am convins pe Noni să scriem o carte;
„Nada râsului” (nu noada), de Vasile Larco, prezentare Gheorghe Bâlici („Să ne lăudăm între noi!”, zice acesta);
„Cinci campanii” – Trașcă Pușkin din Urziceni (ultimul comandor al aeroportului Alexeni).
A fost și un concurs ad-hoc de epigramă având ca temă cosmeticele „Avon”, jurizat de Gheorghiță Bâlici, în calitate de președinte și membru totodată. Câștigătorii, în număr egal cu participanții, au fost: premiul I: Ioan Ruse și Vasile Larco, premiul II – Andy Ceaușu și Florian Abel, premiul III – I.D. Țucă, mențiune – A. Gagniuc.
Vasile Larco ne-a făcut frumoasa surpriză de a ne arăta un exemplar din Revista „Helis” din anul 2003, în care avea publicată o urătură.
Pauzele muzicale au fost asigurate de Ilinca Stan și Marian Petre.
La inițiativa lui Ananie Gagniuc, împreună cu Țucă, am susținut un moment zgubilitic, prezentând catrenele pe care noi, cei cinci CUCi veniți la Urziceni (Gagu, Țucă, Ruse, Leonte Năstase – caricaturist - și subesemnata) le-am compus în mașină, ca urmare a căzăturii pe care am luat-o alergând după sorcova care mi-a trebuit neapărat a doua zi. Dar să nu anticipăm.
După încheierea momentului festiv, invitații care veniseră deja, împreună cu organizatorii, am stat până târziu în noapte la povești literare, musai umoristice.
Sâmbătă, 7 decembrie 2019, a avut loc gala laureaților, când, timp de 4 ore, publicul s-a delectat cu creații umoristice scrise sau desenate. La secțiunea epigramă, câștigătorii au fost: premiul I – Gheorghe Bâlici (Chișinău, Republica Moldova), premiul II – Florin Rotaru (Buzău), premiul III – Ionuț-Daniel Țucă (Constanța, membru al Clubului Umoriștilor CUC) și trei premii speciale pentru: Ion Ruse (CUC, Constanța), Ion Diviza (Chișinău) și Stelică Romaniuc (Ploiești).
Caricaturile câștigătoare au fost prezentate de binecunoscutul caricaturist Iulian Pena PAI. Lucrările premiate au venit din: China (premiul I, care a abordat tema poluării, încadrând-o totodată în tema concursului: „sporturi de iarnă”), Italia (portret) și Ukraina (lucrarea a abordat tema terorismului). Menționăm că la concursul de caricatură au participat peste 2000 de caricaturi, aparținând a 450 de artiști din 65 de țări. Ceea ce mi se pare că spune mult despre popularitatea și prestigiul acestui concurs. La epigramă, tema a fost „sărbătorile de iarnă”, dar s-au putut trimite și epigrame la temă liberă.
Recitalul umoristic de sâmbătă a mai avut un moment deosebit, când Gagniuc și Țucă au zis un plugușor în mai multe limbi. Pe lângă premianți, au susținut recitaluri și alți umoriști invitați: Vasile Larco (Iași), Mihai Haivas (Iași), Laurențiu Ghiță (București, redactoru-șef al revistei „Epigrama”), Florian Abel (Ialomița, stand-up-comedy), Constantin Ciubuciu (tot din Ialomița, o revelație pentru pentru mine, întrucât domnul Ciubuciu este și preot, singurul preot epigramist pe care-l știu, și cu poante excelente), Ioan Toderașcu (Costești, Vaslui), Florentina Loredana Dalian (Slobozia) și George Stoian (Slobozia; textul său, presărat cu poante preluate de pe internet, a avut succes la public). Caricaturile la minut, portretele-sarjă, au fost realizate celor prezenti în sală, pe tot parcursul galei, de către caricaturiștii: Marian Avramescu, Aurelian Iulius Șuță-ȘAI, Leonte Năstase, Cristian Mihăilescu și tânărul debutant, Eugen Drăgan.
Un moment emoționant s-a petrecut atunci când Laurențiu Ghiță ne-a amintit de marele său prieten și epigramist George Zarafu, trecut de o lună la cele sfinte, și ne-a pomenit de dorința acestuia de a-i fi donate cărțile la care a tot scris chiar și bolnav, în azilul în care și-a petrecut ultimii ani din viață. Cărțile au fost donate casei de cultură și altor doritori.
Cele mai gustate momente au fost, desigur, cele care au aparținut invitaților speciali ai serii. Excelent momentul muzical asigurat de Octavian Mândruță dar și umorul oferit de actorul Jean Paler și de Grupul „Vouă”! Acesta din urmă, care ne-a binedispus și ne-a încântat, a încheiat momentul festiv, dar nu și seara. Căci seara a continuat la așa-zisul Revelion, unde, pe lângă, mâncare, băutură, muzică, dans și voie bună, s-a desfăcut șampanie, s-au făcut urături: Gagniuc – plugușorul, subsemnata – (dusă cu) sorcova. Am strâns 52 de lei (mulțumesc tuturor celor care au dat!), un calendar ortodox pe 2020, de la părintele, și un clopoțel roșu, de la Gagniuc, că lui tot nu-i mai trebuia și a zis că nu mă jignește cu bani. JIată, am ținut să declar public suma câștigată, să pricepeți de unde am avut, când o să mă vedeți în Rolls-Royce. Mă întreb chiar dacă nu cumva ar trebui să o declar și la ANAF, la categoria „bani din sorcovă”, dar dacă se consideră câștig ilicit? Ei, lasă, poate mă scapă dom’ procuror Țucă, doar nu degeaba am îngenunchiat (preventiv) în fața lui când ne-am dus după sorcovă (eu alunecând pe gheață) și nici măcar, sărmana de mine, n-am avut de ce să m-apuc (cum a punctat ironic Florin Rotaru, cu sclipiri sarcastice-n ochi). Domnule, e greu ca femeie printre umoriști! Trebuie să ai mereu grijă cum stai, cum cazi, cum te ridici, cum vorbești, cum taci, cum închizi gura, cum o deschizi etc., că ăștia se leagă și de laptele pe care l-ai supt (uite, dacă pronunți cuvântul ăsta ultim, ăia nu mai tac o juma’ de zi). În fine, să nu divagăm prea mult!
Câteva concluzii se impun:
Lumea are nevoie de umor, iar umorul are nevoie de un cadru de manifestare.
Nicolae Petrache duce de mai bine de 23 de ani tradiția unui festival unic în zona noastră, pentru care i se cuvin călduroase felicitări și aprecierea cuvenită.
Publicul din zonă nu s-a prea înghesuit, ceea ce înseamnă că mulți au preferat să se uite la televizor, la subproducțiile care uneori frizează ridicolul. Asta nu e doar trist, e de-a dreptul îngrijorător. Dar, fiindcă veni vorba de public, m-am bucurat să-i regăsesc, ca de obicei, pe obișnuiții evenimentelor culturale, poetul Ion Vaduva, profesorii-scriitori Titi Damian și Grigore Spermezan, profesorii Ion Ene, Nicolae Puiu Iliescu.
Lumea nu mai cumpără cărți. Deși acolo cărțile expuse aveau prețuri de 15 lei, 10 lei și chiar 5 lei! Astea nu sunt prețuri, sunt jigniri! Petardele care se vând de revelion, riscând să te lase chior, costă mai mult. Pe mine și pe Noni ne-a „jignit” o singură persoană, dar, din păcate, n-am reținut cum se numește domnul, că ar fi meritat menționat, ca simbol al unei specii pe cale de dispariție: cumpărătorii de cărți.
Festivalul ar fi meritat o mai amplă atenție, inclusiv din partea mass-mediei.N-am citit niciun ecou în presă, n-am văzut nicio televiziune filmând. Știm că se promovează la greu incultura și impostura, dar, când stai de vorbă cu lumea, toți se indignează de asta, însă puțini sunt cei care fac ceva care să demonstreze că indignarea este reală, nu doar din snobism, de fațadă și pentru că „dă bine” și te face să pari mai intelectual.
Concluzia concluziilor ar fi că noi, cei implicați direct, ne-am bucurat foarte, a fost un minunat prilej de a ne revedea și de a ne pune la curent cu ultimele noutăți legate de ce a mai făcut fiecare, ce a mai scris fiecare, de a ne simți iarăși mângâiați de sentimentul apartenenței la marea și frumoasa familie a umoriștilor (și care este una specială în lumea scriitoricească și artistică în general). Adrian Fetecău, de la grupul „Vouă”, spunea că a fost atât de frumos încât nu își aduce aminte de cand nu a mai rezistat pana la 6 dimineața un festival început cu o zi inainte. Pentru acest lucru și pentru multe altele, îi mulțumim dragului nostru Nicu Petrache, precum și tuturor celor care au făcut posibilă cumva această frumoasă nebunie! Și, pentru a încheia într-o notă umoristică, voi adăuga câte o epigramă a câștigătorilor premiilor I, II și III (fie la tema impusă, fie la cea liberă) și una a mea, la temă.
Copiilor mei
Cu ce a fost și am avut
V-am ridicat și v-am crescut,
Dar foarte greu v-am educat,
Că tare mi-ați mai semănat…
(Gheorghe Bâlici)
Previziuni
Crăciunul care va veni
Se întrevede c-un sindrom:
Nici brad nu vom împodobi
Că și-așa suntem noi în pom.
(Florin Rotaru)
Perspective rutiere
Lăsând deoparte ironia
Și orice zgomote deșarte,
Autostrăzi în România
O să avem. La fel pe Marte...
(Ionuț-Daniel Țucă)
De Moș Nicolae
De ziua Sfântului-cel-Mare,
I-am zis patronului, în șoaptă
C-aștept și eu o avansare.
El mi-a răspuns: La Sfântu-așteaptă!
(Florentina Loredana Dalian)
Florentina Loredana
DALIAN
Slobozia, 10 decembrie 2019
