„Am senzația că dacă las creionul din mână sunt terminat.” (Gabriel Bratu) Păi de ce să-l lăsați, maestre?
Gabriel Bratu – 85 - „Pre mulți am să popesc!”
Acum, sincer, nu mai știu să vă spun dacă am visat, mi-am imaginat sau a fost de-adevăratelea. Și, până la urmă, contează?
Se făcea, adică nu se făcea, se auzea. Se auzea telefonul meu sunând. Mă căuta marele maestru al umorului centura 7 hohote, nimeni altul decât Cornel Udrea care, din motive numai de el cunoscute, îmi spuse să-i trimit moaca mea (a se citi caricatura) pe care vrea s-o facă celebră la emisiunea de radio pe care o realizează. Când te sună Cornel Udrea să-ți ceară așa ceva, e ca și cum ai prins de picior pe Dumnezeul literaturii umoristice, ți-ai văzut norocul pe viață etc. Nu se cădea să-l refuz, dar nici nu-l puteam servi, că n-aveam moacă. Am dat eu să scap, zicând că orice fotografie de-a mea i-aș trimite seamănă cu o caricatură, dar n-a ținut. Mi-a spus că, în caz de mare nevoie (nu de nevoie mare) să apelez la un alt maestru, de data aceasta al caricaturii în persoană. Al caricaturii de persoană. Al caricaturii. Păi cine altul decât decanul de vârstă al caricaturisților, domnul Gabriel Bratu, cu al său dubios personaj Popescu. Dar eu n-aveam treabă cu Popescu.
Mă prezint pusă la țol în ușa dumnealui și cu moaca pregătită spre a fi „mortalizată”, bat și aștept cuviincios să mi se răspundă la fel de cuviincios. Într-un târziu, se aude și vocea salvatoare:
- Care vrei să intri, ai face bine să ieși!
Acum, eu neștiind dacă n-a fost doar o glumă (că doar și caricaturiștii sunt un fel de umoriști) sau, mă rog, o metaforă, dau să-mi forțez norocul, dar tocmai când pusesem mâna pe clanța ușii, vocea a tunat din nou:
- Și după ce ieși, du-te și spune-i lui Udrea că azi nu mai primesc pe nimeni! M-am săturat de ipochimenii lui, unul mai profitor decât altul, care vor să le fac figura pe degeaba, ca să-i facă el celebri pe calea undelor. Cine-a mai pomenit așa ceva?
- Dar, domnule Bratu – îndrăznesc - vin tocmai de la Slobozia, am bătut atâta cale...
- Aaa, de la Slobozia?! Și ăsta crezi că-i un argument care să mă convingă să te transform în caricatură? Poate doar să te fac afiș! Voi ați votat-o pe caricatura de Viorica în proporție de 33%, fi-v-ar năravul de râs să vă fie! Caricaturi sunteți voi! Afarăăă!
Încasez binemeritata papară, dar nu mă las. Cum să ratez ocazia de a-mi face mecla distinsă cunoscută on-air? Iau taurul de coarne (a se citi ușa de clanță), apăs, deschid și atac dur, gata de fugă, la o adică:
- Domnule Bratu, eu n-am venit să mă milogesc, am venit să vă ofer extraordinara șansă de a deveni dumneavoastră celebru, prin intermediul unei și mai celebre scriitoare care mi-s, adică e Miss, că a scris o carte „Miss Univers” și alte universuri.
- Celebrăăă? Celebră?! – răspunde maestrul tăvălindu-se de râs. Atât de celebră, încât nici Popescu-al meu n-a auzit de ea. Zi, Popescule, ai auzit de... Miss Univers asta care ne-a trecut pragul? Ha, ha, ha! N-am mai râs de mult atâta.
Mă rog, nici ingratul de Popescu n-auzise de mine, nici servitoarea, nici mătura, nimeni! Dar tocmai de aceea nu trebuia să ratez ocazia pe care mi-o oferise Cornelul, însă la Gabriel Bratu nu mai aveam sorți de izbândă. De altfel, a și aruncat cu Popescu după mine și astfel am dispărut amândoi în lume și ne-am dus până hăăăt departe, tocmai la caricaturistul Marian Avramescu, dragul de el, care s-a-ndurat să mă tragă în creion (ia nu vă mai gândiți la măscări!), zicând „Eu te fac (nu fuck!) de nu te mai recunoști”.
Dar nu despre mine, nici despre Avramescu sau Udrea e vorba în această poveste. Ci despre această mare personalitate a lumii artistice românești, a cărui artă a încântat publicul zeci de ani și care probabil îl va mai încânta și mulți ani de aici încolo: domnul Gabriel Bratu, inseparabil de figura lui Popescu, de parcă ar fi siamezi, care pe mulți a popit, cum s-ar zice, căruia îi dorim (lui Bratu, nu lui Popescu) multă sănătate și la cât mai mulți ani creativi!
Florentina Loredana DALIAN
Slobozia, 12 noiembrie 2019